Italia: Se prelungesc restricțiile până la sfârșitul lunii aprilie! Cadrele medicale, obligate să se vaccineze

Publicat: 01 04. 2021, 10:30
Italia: Se prelungesc restricțiile până la sfârșitul lunii aprilie! Cadrele medicale, obligate să se vaccineze / Foto ilustrație: Pixabay.com

Italia a decis să prelungească restricțiile adoptate în contextul luptei anti-COVID până la 30 aprilie, potrivit unui decret semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi.

Noul decret prevede obligativitatea vaccinării pentru personalul medical, păstrează deschise școlile primare și prevede că măsurile de relaxare vor putea fi luate înainte de sfârșitul lunii aprilie, dacă situația devine mai bună, transmite Adevărul.ro.

Toate regiunile italiene vor fi clasificate, în perioada 7-30 aprilie, fie drept „roșii”, fie „portocalii”, în timp ce numai clasificarea „galben” permite deschiderea restaurantelor până la orele 18.00 și o mobilitate mai mare pentru cetățeni.

Cea mai mare parte a Italiei este sub restricții severe, pentru a opri contaminările din cel de-al treilea val de COVID.

Barurile, restaurantele sunt închise, iar călătoriile sunt limitate. Italia va fi clasificată în zona „roșie” cu risc ridicat de contaminare și restricții maxime, pentru weekendul de Paște catolic, o sărbătoare în timpul căreia italienii se reunesc de obicei în familie, transmite sursa citată.

Grecia se relaxează cu precauție: Se redeschid magazinele și se relaxează restricțiile privind petrecerea timpului liber

Grecia își redeschide cele mai multe magazine și va relaxa restricțiile legate de petrecerea timpului liber, în ciuda unui număr încă mare de contaminări și decese provocate de COVID-19.

Măşti de tip FFP2 vor deveni obligatorii în multe locuri publice din Berlin

În Berlin, măștile FFP2 vor fi obligatorii în spații închise, cum ar fi magazine, biblioteci și spitale. Acest lucru se aplică și transportului public. Măștile chirurgicale albastre nu mai sunt considerate suficient de sigure.

Danezii vor putea să meargă la restaurante, cinema și mall-uri, dar numai dacă au „pașaport Covid”

Danezii vor putea să meargă la restaurante, cinema, mall-uri, dar numai dacă au „pașaport Covid”, au spus oficialii statului, joi. Relaxarea măsurilor anti Covid va începe în aprilie, când se vor putea redeschide frizeriile, centrele de spa şi alte servicii, scrie Reuters.