Justiția olandeză dezbate soarta lui Marcel Ilie Șerbuc, acuzat de uciderea „fetiței din ladă”. Cum decurge procedura aducerii în țară a inculpatului

Publicat: 02 08. 2023, 19:41
Actualizat: 02 08. 2023, 19:44

Ilie Șerbuc, acuzat de uciderea fiicei amantei lui, celebrul caz „fetița din ladă”, își va afla curând soarta. Arestat în Țările de Jos, în urma mandatului internațional emis de Tribunalul București, Tribunalul din Amsterdam va decide curând când, dacă și în ce condiții va fi extrădat Șerbuc.

Vă informăm că, astăzi, Tribunalul Amsterdam, în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul București, a rămas în pronunțare în dosarul privind predarea inculpatului Șerbuc Ilie Marcel, acuzat de uciderea unei minore de 12 ani, autorităților competente din România. În momentul în care Ministerului Justiției îi va fi transmisă soluția instanței din Olanda, va fi comunicată public, anunță autoritățile judiciare române. Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, marţi, că instanţele din Olanda vor discuta, miercuri, cazul în care Marcel Ilie Serbuc, bărbatul suspectat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.

Ororile de care este acuzat Șerbuc

Medicul care a făcut necropsia Anei Maria a descoperit că aceasta avea în jurul gâtului un șiret pe care criminalul l-a lăsat acolo, strâns legat.

Surse judiciare au afirmat, pentru Gândul, că gestul ucigașului, care a renunțat să dezlege și să ia cu el șiretul respectiv, este des întâlnit în cazurile de omor prin strangulare. În plus, indică faptul că autorul nu a premeditat fapta cu mult timp înainte și, drept urmare, a fost puternic bulversat de gravitatea faptei comise.

Totodată, Simona Monica Iftimovici, mama fetiței omorâte, a dat două declarații contradictorii. Inițial, aceasta a afirmat în fața autorităților spaniole că știa despre comiterea crimei, care ar fi fost săvârșită de iubitul ei, înainte ca ea sa plece din țară, însă nu l-a denunțat pentru ca îl iubea.

Trupul neînsuflețit al fetei în vârstă de 12 ani a fost găsit de proprietarul apartamentului în care mama ei locuia, în chirie, alături de concubin, după ce vecinii l-au contactat și s-au plâns de miros. Cadavrul era înfășurat într-un sac din plastic și băgat în lada de la pat.

Ulterior crimei, Simona Monica Iftimovici a fugit în Spania, a fost arestată, extrădată și eliberată de autoritățile române. Concubinul ei, Ilie Șerbuc a fugit în Olanda, a fost arestat și în momentul de față așteaptă verdictul justiției din Țările de Jos.

Citiți și: Bărbatul suspectat de uciderea fetiței de 12 ani, EXTRĂDAT din Olanda. Când ar urma să ajungă în țară

EXCLUSIV | Descoperire șocantă a legiștilor care au examinat trupul fetiței ucise și ascunse în lada de la pat. Criminalul nu a avut milă de ea

EXCLUSIV | Marcel Șerbuc, suspect de crimă, ar fi linșat dacă ar călca pe ulițele natale. Primar: ”A pângărit hramul, a spurcat întreaga suflare”