La 20 de ani, OSCAR Downstream deservește peste 5.000 de parteneri prin cel mai mare lanț logistic integrat deținut de o companie românească în industria petrolieră (P)

Publicat: 25 06. 2021, 15:54
Actualizat: 25 06. 2021, 16:00

Luna aceasta se împlinesc 20 de ani de la înființarea OSCAR, o companie românească solidă, orientată spre o creștere sustenabilă, ce urmărește constant calitatea și valoarea adăugată.

Peste 5000 de parteneri, firme de transport, construcții, fermieri, agricultori dar și alte tipuri de afaceri, au găsit în OSCAR un partener cu soluțiile potrivite, adaptate nevoilor lor specifice.

Expertiza în domeniul carburanților a fost construită pas cu pas, an cu an, alături de angajații, clienții și partenerii OSCAR. Fiecare experiență alături de aceștia, a fost o lecție ce a completat demersurile companiei de a transpune în activitatea de zi cu zi, valorile OSCAR – respectul, profesionalismul, calitatea, grija și adoptarea tehnologiilor noi – respectând astfel promisiunea făcută partenerilor.

Astăzi, la 20 de ani, OSCAR este cea mai mare companie independentă din industria petrolieră din România, cu capital 100% românesc:

  • 50 milioane de euro, investiții totale în ultimii 5 ani
  • Peste 450 angajați

O gamă largă de servicii și produse adaptate nevoilor clienților B2B și B2C:

  • 80 de stații de alimentare în rețeaua natională OSCAR, pe pricipalele rute comerciale, cu 49 de benzinării în franciză sub brandul RO și 31 de stații exclusive B2B, sub brandul DIESELpoint Access
  • 2400 de stații de incintă, active la nivel național, sub brandul OSCAR și DIESELpoint Access

Un lanț logistic integrat, ce asigură o calitate controlată pe fluxul de distribuție, cu:

  • 500 mc capacitate de stocare a carburantului în cele 7 depozite de carburant, dintre care 4 Greenfield
  • 77 autocisterne în flota proprie
  • o acoperire optimă pentru distribuția carburantului la nivel național.

Peste 450 de angajați, pe o structură optimă, cu roluri bine definite, ce acoperă toate departamentele necesare unei funcționări eficiente, și-au adus contribuția pentru ca OSCAR să fie recunoscut și apreciat ca un jucător important pe piața petrolieră din România.

“Fiecare om, indiferent de poziția sa în companie, are un rol important în ansamblul funcțional al acesteia. De aceea atenția noastră se îndreaptă cu respect și grijă spre fiecare dintre ei. Am investit continuu în ultimii ani pentru dezvoltarea și creșterea unei echipe solide, consolidarea experienței acumulate și creionarea unei infrastructuri de viitor“,  afirmă acționarul companiei, Alin Niculae.

Cei 20 de ani se împlinesc după traversarea unui an atipic, cu o dinamică aparte și o predictibilitate foarte scăzută, datorită restricțiilor pandemice impuse la nivel global. Adaptabilitatea OSCAR, experiența de 20 de ani pe piața românească și încrederea partenerilor, și-a spus cuvântul.

A fost un an în care s-a pus accent pe consolidare, pe susținerea partenerilor și pe parteneriatele pe termen lung, reușind astfel atingerea obiectivelor propuse de optimizare a activității, creștere a bazei de clienți B2B, cu companii din toate domeniile de activitate, și extinderea rețelei de benzinării în franciza RO.

Pe termen lung obiectivul OSCAR este acela de a păstra flexibilitatea și adaptabilitatea business-ului la o piață tot mai dinamică, atât B2B cât și B2C, de a extinde activitatea punând clientul pe primul plan și în același timp, de a continua să respecte promisiunea făcută acestora: Aceleași valori, în fiecare parteneriat.

Istoria OSCAR, prin ochii OSCAR

Istoria OSCAR a început acum 20 de ani, pe o piață foarte dinamică, cu mulți jucători însă în același timp, cu un foarte mare potențial de dezvoltare.

  • În 2004, pentru prima dată în România, OSCAR a introdus conceptul stațiilor de incintă, sub brandul DIESELpoint. Un concept integrat de servicii și produse ce oferă propriul control al consumului de carburant, o alimentare rapidă și mentenanța stației de incintă.
  • În 2007 am achiziționat prima autocisternă proprie, având în minte dezvoltarea unui lanț logistic integrat care să asigure o acoperire optimă la nivel național și un control complet pentru OSCAR, asupra termenelor de livrare și a calității produsului.
  • În 2010 am deschis prima stație de alimentare destinată exclusiv companiilor, sub brandul DIESELpoint Access, un concept gândit ca o completare a soluției de alimentare prin stațiile de incintă oferind astfel acces la o rețea națională.
  • În 2016 am setat obiectivele pe zona de retail cu un brand propriu pentru rețea și carburanți aditivați. Astfel a apărut rețeaua de parteneri în franciză – RO concept OSCAR – ca o completare a rețelei B2B, cu produse și servicii specifice atât pentru mașină, cât și pentru șofer și partenerii săi de drum.
  • În 2017 a fost deschisă prima stație RO, ajungând astăzi la 49 de stații partenere și un total de 80 stații de alimentare în rețeaua OSCAR. Toate cele 80 de stații beneficiază de lanțul logistic integrat OSCAR și de suportul oferit de echipa OSCAR.
  • Am ajuns astfel la 20 de ani, privim cu încredere spre viitor și avem planuri sustenabile de dezvoltare.

Stațiile de incintă OSCAR – DIESELpoint

Serviciul de alimentare prin stații de incintă OSCAR – DIESELpoint se pretează oricărui domeniu de activitate ce presupune ca traseele autovehiculelor să aibă punct de plecare/sosire sau să tranziteze zona unde este amplasată stația de incinta.

Este un serviciu integrat ce include alimentare cu motorină prin intermediul stațiilor de incintă (5.000, 9.000, 20.000 de litri) oferite în comodat pe perioada contractului, cu instalare, suport tehnic și mentenanță incluse; aprovizionare prin intermediul flotei proprii, din depozitele OSCAR răspândite la nivel național; sistem de gestiune a stațiilor de incintă disponibil pentru client; consultanță în alegerea celei mai potrivite soluții pentru afacerea clientului, dar și pentru optimizarea consumului.

Stațiile de incintă OSCAR – DIESELpoint reprezintă soluția optimă de reducere a costurilor pentru companiile care doresc să păstreze un control riguros asupra alimentărilor cu motorină și al consumului, acoperind o gamă largă de cerințe din toate domeniile de activitate.

Munca de pionierat începută în 2004 de echipa OSCAR pe piața de distribuție a carburanților prin instalarea stațiilor de incintă DIESELpoint a fost pe deplin răsplătită de răspunsul pozitiv al clienților, ajungând astăzi la 2.400 de stații instalate și active la nivel național.

Rețeaua de stații OSCAR

Rețeaua de stații OSCAR are în acest moment 80 de stații de alimentare, din care 49 benzinarii active sub brandul RO și 31 stații B2B sub brandul DIESELpoint Access.

OSCAR oferă utilizatorilor de carduri de flotă posibilitatea alimentării rapide și eficiente a autovehiculelor, atât prin intermediul rețelei DIESELPoint Access, rețeaua B2B ce pune accentul pe simplitatea și rapiditatea tranzacției astfel încât timpul petrecut în stația de alimentare fie unul minim, cât și prin intermediul rețelei de franciză, RO concept OSCAR, o rețea de stații de carburant unde utilizatorul poate beneficia de o gama mult mai largă de produse și servicii.

Conceptul de benzinarii RO aduce în rețeaua OSCAR, produse și servicii specifice, atât pentru mașină, cât și pentru șofer și partenerii sai de drum.

Ambele branduri ce compun în acest moment rețeaua de stații OSCAR beneficiază de lanțul logistic integrat al OSCAR construit special pentru o distribuție controlata a carburantului, de un carburant de calitate apreciat de șoferii profesioniști, de avantajele portofoliului de carduri OSCAR și nu în ultimul rand de suportul operațional și tehnic asigurat de o echipa de profesioniști disponibila 24/7.

OSCAR Downstream, o cunoaștere profundă a cerințelor pieței, o orientare spre dezvoltarea  de soluții personalizate

Din 2001, OSCAR oferă soluții personalizate partenerilor: firme de transport, construcții, fermieri, agricultori sau orice alt tip de afacere. Am reușit asta pentru ca, pe lângă statutul de client, pentru noi, fiecare companie care apelează la serviciile și soluțiile noastre devine partener. Au fost găsite, de fiecare dată, soluții adaptate fiecărui tip de afacere, pentru a optimiza resursele si pentru a controla consumul. Nu ne-am limitat nicio clipă la soluția cerere-ofertă, ci am creat servicii integrate și moderne pentru soluții clare și sustenabile.

Portofoliul OSCAR include în principal furnizarea de motorină prin utilizarea unor canale de distribuție variate: vânzare en-gross, stații de incintă OSCAR DIESELpoint și carduri de carburant OSCAR, completate de servicii integrate personalizate pe specificul fiecărei industrii și fiecărui client în parte. De-a lungul timpului am completat portofoliul cu benzină, bitum și lubrifianți.

Bazându-se pe o infrastructură logistică modernă și extinsă ce include o rețea de depozitare proprie cu o capacitate de stocare  de 65.500 mc și o flotă moderna de 77 autocisterne, OSCAR susține promisiunea de calitate făcută partenerilor săi.  Experiența acumulată, cunoașterea profundă a cerințelor pieței, orientarea spre dezvoltarea  de soluții personalizate și un flux controlat prin lanțul logistic integrat, dau certitudinea că produsul dorit este disponibil la calitatea cerută, la locul și timpul promis.