Lavinia din Dorohoi a luat 9.70 la Bacalaureat, dar a făcut contenstație. Ce notă a luat apoi

Publicat: 14 11. 2023, 08:01

Să ia o notă mare la Bacalaureat este visul oricărui licean care muncește fin greu timp de patru ani (și nu numai), învânțând intens, mai ceva ca într-o sesiune de facultate.

Însă, atunci când muncești mult și rezultatul pare că nu este pe măsura strădaniei tale, ce poți face? Simplu: contestație.

Lavinia Pintilei este una dintre elevele care s-au ambiționat și au muncit mult înainte de exemenul de bacalaureat. Tânăra a studiat la Liceul Regina Maria din Dorohoi și și-a dorit să ia note mari la bac. Însă, atunci când rezultate s-au afișat, nu mică i-a fost mirarea când a văzut că are 9,70.

Tânăra a făcut contrstație la limba și literatura română unde nota inițială fusese 9,70, iar după recorectare a ajuns la nota maximă.

Nu contează unitatea de învățământ pentru a obține o notă maximă

”Sunt copleșită de emoții și în același timp de fericire, trăiesc un amalgam de emoții care este greu de explicat în cuvinte. Munca mea a persistat pe tot parcursul liceului, a fost un efort constant depus pentru a ajunge la rezultatul obținut. Nu am avut niciodată un număr de ore propus, am încercat să fiu constantă astfel încât să pot parcurge toată materia fără a fi presată de timp.

Nu contează unitatea de învățământ pentru a obține o notă maximă, ce este important cu adevărat este munca pe care un elev o depune pentru a-și atinge scopul. Profesorii sunt cei care fac diferența, nu numele școlii. Sunt încântată și veșnic recunoscătoare pentru sprijinul oferit din partea acestora, ocazie cu care vreau să le mulțumesc pentru munca pe care o depun în devenirea elevilor”, a povestit pentru Botoșăneanul, Lavinia Pintilei.