Liber pentru Comisia de Constituţionalitate de la Senat să ancheteze întâlnirea dintre preşedinta CCR şi premierul demis Ilie Bolojan

Publicat: 18 08. 2026, 10:21
Actualizat: 18 08. 2026, 10:45

Cu 6 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi nicio abţinere, Comisia de Constituţionalitate a Senatului României va demara anchetarea întâlnirii secrete dintre preşedinta Curţii Constituţionale a României şi premierul demis, Ilie Bolojan, în biroul preşedintelui Senatului României, Mircea Abrudean.

Comisia de Constituţionalitate, convocată în format hibrid

Eveniment care a determinat Biroul Permanent al Senatului să convoace, marţi, Comisia de Constituţionalitate, în format hibrid.

Sesizarea Biroului a fost făcută de către senatorul PACE, Ninel Peia, după ce, iniţial, grupul parlamentar nu a reuşit să adune cele 45 de semnături necesare pentru ca Senatul să poată clarifica, printr-o comisie parlamentară, aceeaşi chestiune.

Senatorii au în vedere iniţierea unei anchete parlamentare care să elucideze natura şi scopul, temele şi obiectivele întâlnirii, cu termen de raport de 2 săptămâni şi cu posibilitate de prelungire.

Se are în vedere o anchetă în cadrul Comsiei de Constituţionalitate, în care se cere audierea preşedintei CCR, Simina Tănăsescu, a premierului demis Ilie Bolojan, ba chiar şi a SPP-istului care păzeşte uşa preşedintelui Senatului, Mircea Abrudean.

Surse din cadrul Senatului spun că Mircea Abrudean chiar a afirmat în cadrul unui Birou Permanent că i-ar fi spus premierului demis că îi poate folosi biroul oricând.

În cazul în care cei vizaţi nu se vor prezenta, vor exista şi sancţiuni, dă asigurări preşedinta Comisiei, senatorul Cosmina Cerva.