Localitate din România, lăsată fără gaze în pragul iernii! Situația este dramatică la mai multe școli, grădinițe, dispensare, chiar și un spital!

Publicat: 13 10. 2020, 16:19
Localitate din România, lăsată fără gaze în pragul iernii! Situația este dramatică la mai multe școli, grădinițe, dispensare, chiar și un spital! / Sursa FOTO: https://monitoruldevrancea.ro

Situație dramatică în Deta, acolo unde aproape 20.000 de consumatori  au rămas, marţi, 13 octombrie, fără gaze naturale. Pe lângă orașul Deta, alte patru comune din zonă sunt afectate, iar între instituțiile care au de suferit regăsim spitalul orăşenesc, mai multe dispensare, grădinițe și școli.

Concret, prefectul de Timiş, Liliana Oneţ, a declarat că sunt afectate gospodăriile şi instituţiile publice, respectiv spitalul cu 70 de paturi, dar şi grădiniţe, un liceu şi şcoli şi dispensare din oraşul Deta şi comunele Denta, Moraviţa, Voiteg şi Banloc.

Autoritățile cer ședință de urgență cu factorii de decizie

Autoritățile din zonă susțin că au luat legătura cu directorul OMV Petrom care răspunde de regiunea de Vest, Vlad Octavian Vărzaru.

Prefectul Liliana Oneț a precizat că doreşte o discuţie cu reprezentanţii tuturor părţilor implicate, respectiv furnizorii din zonă, SNT Transgaz şi reprezentanţii Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. „L-am contactat şi pe secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Niculae Havrileţ, şi am transmis informări şi către Ministerul Afacerilor Interne pe acest subiehttps://monitoruldevrancea.ro/ct. În cursul zilei de astăzi, 13 octombrie, va avea loc o întâlnire la nivelul ministerului cu reprezentanţii OMV pe aceasta temă. Tot astăzi, va avea loc şi o întâlnire online, pe care am convocat-o cu reprezentanţii OMV Petrom, cei doi furnizori Delgaz şi Premiere Energy, ai SNT Transgaz, cu primarii din localităţile afectate şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş”, a anunţat prefectul Oneţ.

În zonă, a apărut în primăvară o avarie la conducta care alimentează cu gaze naturale din SNT Transgaz oraşul Deta şi comunele Denta, Moraviţa, Voiteg şi Banloc. La acel moment, consumatorii casnici nu erau afectaţi, deoarece necesarul de consum al zonei era acoperit din zăcământul OMV Petrom de la Partoş. Între timp, situația a ajuns disperată, după cum se vede, și nimeni nu pare a veni cu o soluție pentru consumatori.