Locatarii de la blocurile distruse de explozia din Rahova sunt revoltați. „Am primit facturi, deși nu mai locuim acolo”
Revoltă în cartierul Rahova, din sectorul 5 al Capitalei. Locatarii blocului, care a sărit în aer acum aproximativ 4 luni, susțin că în continuare primesc facturi și că trebuie să plătească pentru apartamentele care au fost distruse în incident, deși nu mai locuiesc acolo.
”De patru luni de zile nu s-a mișcat un pai în acest bloc. Autoritățile ne-au promis că se face… nimic concret. Dezamăgiți total de autorități, de domnul președinte, de toți. Nu ne bagă nimeni în seamă.
Am primit facturi de la lumină, deși noi nu mai locuim acolo, de la gunoi. Pe ce bază? Suntem traumatizați, avem sechele. Copiii noștri nu mai stau în casă singuri, bătrânii noștri plâng întruna.
Avem persoane care au făcut AVC, ce fac cu noi? Noi suntem de vină că a explodat blocul? Avem acolo agoniseala de 45 de ani, amintirile noastre, vrem să intrăm să ne luăm măcar strictul necesar: acte, haine.
Dacă, în patru luni de zile, nu s-a făcut nimic, ce facem noi după un an de zile? Cine ne promite nouă că, după un an de zile, ne plătește cineva chiriile sau…
Noi vrem să intrăm la căsuța noastră, vrem căsuța noastră, asta este!”, a declarat o locatară potrivit Realitatea Plus.
Revoltă în rândul victimelor afectate de explozia din Rahova
Administratorul blocului spune că situația este una groaznică și nicio promisiune nu s-a îndeplinit.
”Toată lumea ne promite că vom intra, că vor pune blocul în siguranță, promisiuni pe 5 decembrie. Ne acordă siguranță, încredere că vom intra în bloc. Nimic nu s-a făcut! Nimeni nu ne spune ce se întâmplă cu noi, nimeni nu ne garantează o chirie după un an de zile, nimeni nu ne garantează absolut nimic.
Domnul Bujduveanu ne-a promis că, dacă avem acordurile de la toți proprietarii, în două săptămâni noi intrăm în bloc să recuperăm lucrurile și ne pune blocul în siguranță.
Avem toate semnăturile de la toți proprietarii, toate acordurile notariale, acum nu avem cadastru și intabulare. Cadastru și intabulare nu aveam nici atunci.
Am înțeles că Primăria Sectorului 5 nu vrea să semneze certificatul de urbanism ca să demareze lucrurile. Ne plimbă de la unul la altul, nimeni nu face absolut nimic.
Suntem disperați să putem să intrăm și noi în bloc să ne luăm bruma de lucruri ce mai avem noi acolo”, a afirmat administratorul blocului, pentru sursa citată.