„Luați ceea ce aveți nevoie!” Frigiderul COMUNITAR, ajutor pentru familiile nevoiașe din Câmpina

Publicat: 28 03. 2023, 22:32
Sursa foto: Captura YouTube

O asociație civică din Câmpina lansează un îndemn familiilor nevoiașe care au nevoie de alimente: „Luați ceea ce aveți nevoie!”

Persoanele vulnerabile pot beneficia de produse alimentare dintr-un frigider comunitar, alimentat constant de oricine dorește să se implice în proiect și să facă un bine semenilor din jur.

De exemplu, Narghita este mamă a opt copii și se descurcă foarte greu. Astfel, orice ajutor în plus este mană cerească.

Ștefan trăiește și el la limita subzistenței, chiar dacă muncește cu ziua. Banii câștigați nu îi ajung să-și întrețină familia.

Mai mulți antreprenori, dar și oameni de rând donează alimente de când au auzit că există acest frigider comunitar.

Dar nu oricine poate veni să ia alimente din frigiderul respectiv.

350 de familii nevoiașe din Câmpina s-au înscris deja în proiectul „Fridigerul comunitar”, pe care asociația intenționează să îl dezvolte, informează stiri.tvr.ro.