Lucru nemaivăzut! Cireșe ”românești” în piețele din România, în luna august!

Publicat: 12 08. 2023, 15:12

Lucru nemaivăzut! Cireșe ”românești” în piețele din România, în luna august! Un consilier local din Timișoara a tras un semnal de alarmă pe pagina sa de Facebook, că într-o piață din localitate, destinată exclusiv producătorilor, există unul care vinde cireșe.

Lucru care este puțin cam imposibil în condițiile în care ne aflăm la mijlocul lunii august!

”Poate îmi explică cineva de la Piețe SA de unde au apărut ‹producătorii› de cireșe la mijlocul lunii august. Direcțiunea? Consiliul de Administrație, se aude, ‹specialiștilor›? De unde cireșe în august? De ce mai sunt acceptați în Piață Volantă cei ce le oferă? Sunteți în stare sau nu să vă faceți treaba? Se pare ca nu sunteți! Atunci, ce mai căutați în pozițiile alea?”, a scris, pe pagina sa de Facebook, consilierul PNL Ștefan Sandu, la inițiativa căruia a fost înființată piața volantă dedicată exclusiv producătorilor.

Fost director al societății Piețe SA, aflat în funcție la momentul înființării pieței volante, Victor Ștefan, spune că dacă cei care vând în piață au un certificat de producător eliberat de primărie, aceștia au dreptul să fie acolo.

”Dacă primăria confirmă că a eliberat certificatul de producător, nu ai ce să faci. Tu, ca administrator de piață, nu ai un alt antidot, decât prin primărie. Dacă ei confirmau că au eliberat certificatul, eu nu puteam să îl contest”, a explicat fostul director al Piețe SA, Victor Ștefan, potrivit Adevărul.

Fostul director al Piețe SA Timișoara a spus că o soluție ar fi educarea consumatorului, astfel încât acesta să știe că în luna august nu pot fi găsite pe piață cireșe românești.

Foto: Facebook Stefan Sandu