”Luna albastră”, spectacol pe cer la final de august. Ce este ”Blue Moon”

Publicat: 30 08. 2023, 15:06

”Luna albastră”, spectacol pe cer la final de august. În noaptea de 30 spre 31 august 2023, pe lângă fenomenul de ”Lună Albastră”, va avea loc o „Superlună”, adică o Lună Plină care ajunge la „perigeu”: momentul în care se află cel mai aproape de Pământ. Prin urmare, Luna va apărea mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei.

Ce înseamnă ”Lună albastră”?

În fiecare lună a anului apare, de obicei, o singură dată faza de Lună plină, dat fiind că vorbim despre un ciclu lunar de 29,5 zile. Însă, în luna august este o excepție, fiindcă a fost lună plină și pe data de 1 august și va fi și pe 30 august. Acest lucru înseamnă ”blue moon”: cea de-a doua lună plină dintr-o lună calendaristică ce are două luni pline.

Prin urmare, Luna va apărea mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei. În timpul acestui fenomen, Luna se află, în medie, la doar 363.000 de kilometri de Pământ, faţă de o distanţă medie de 384.400 de kilometri. Doar 3% dintre ”Superluni” sunt ”Luni Albastre”, potrivit NASA.

Superluna Albastră va lumina cerul în această noapte, iar specialiștii spun că fenomenul este unul spectaculos și va mai putea fi văzut abia în 2037.

Potrivit Nasa, lunile albastre au fost frecvente după erupția vulcanului indonezian Krakatoa din 1883. Detalii clare de pe Lună vor putea fi urmărite pe canalul oficial YouTube al proiectului Virtual Telescope.

Luna este cel mai apropiat corp ceresc de Terra

Luna este cel mai apropiat corp ceresc de Terra, distanța medie fiind de 384.400 km, cu variații nu foarte mari (între 363.300 km și 405.500 km). Așadar, chiar și când Luna este cel mai aproape, tot foarte departe este, fiindcă distanța este cu 5% mai mică decât media și cu 10% față de momentul când Luna este cel mai departe (apogeu).

Termenul colocvial ”supermoon” a fost folosit în 1979 de un astrolog american pe nume Richard Nolle care a prezis, în mod nefondat, că evenimentul va cauza catastrofe (vreme severă și cutremure).

Foto: Shutterstock