Luna iunie, cea mai călduroasă din istorie. Ce ne așteaptă vara aceasta. Apocalipsa meteo este aici

Publicat: 06 07. 2023, 13:37
Actualizat: 06 07. 2023, 13:43
Sursa foto: Shutterstock

Vara anului 2023 ar putea fi cea mai caldă de până acum spuneau în urmă cu câteva săptămâni specialiștii, în condițiile în care fenomenul El Nino sa revenit.

Estimările cercetărilor au fost corect, prima lună a verii fiind cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată pe planetă.Mai mult decât atât, față de alți ani, diferențele de temperatură sunt foarte mari și demonstrează efectele devastatoare ale încălzirii globale.

Luna trecută a fost cea mai fierbinte lună iunie de pe planetă

Analiza realizată de Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene a demonstrat că luna trecută a fost cea mai fierbinte lună iunie de pe planetă, cu o ”marjă substanțială”, peste recordul anterior, stabilit în 2019.

Copernicus a mai constatat că temperaturile de la suprafața oceanelor au fost cele mai calde înregistrate vreodată pentru luna iunie, provocate, în principal, de un val de căldură în Atlanticul de Nord și de apariția fenomenului El Niño în Pacific.

Rezultatele analizei au fost publicate la puțin timp după ce planeta s-a confruntat cu cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată. Recordul a fost înregistrat în această săptămână în ziua de luni, marți nivelul fiind din nou depășit.

”Este alarmant. Este greu de imaginat cum vor fi verile pentru copiii și nepoții noștri în următorii 20 de ani. Exact așa arată încălzirea globală”, a declarat, pentru CNN Jennifer Marlon, climatolog la Yale School of Environment.

Oamenii de știință au avertizat că aceste temperaturi record poartă amprentele crizei climatice, iar fenomenul El Niño are un impact puternic asupra climei, potrivit Mediafax.

El Nino face ca vânturile care bat spre vest de-a lungul ecuatorului să încetinească, iar apa caldă să fie împinsă spre est, ceea ce creează temperaturi mai calde la suprafață a oceanului.

În anul 2022, Europa a avut cea mai fierbinte vară. Acest val de căldură a provocat moartea a peste 20.000 de oameni și a distrus recoltele. În acest an, consecințele ar putea fi și mai grave de atât, arată un raport emis recent în legătură cu efectele încălzirii globale.