MAE: Statele Unite asigură România de sprijin în privința aderării la OCDE

Publicat: 01 02. 2022, 09:45
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță, prin intermediul unui comunicat, că ministrul de resort, Bogdan Aurescu, a avut o discuție telefonică cu adjunctul secretarului de stat al SUA, Wendy Sherman.

Potrivit comunicatului, oficialul de la Washington a dat asigurări că Statele Unite vor acorda României sprijin în cadrul procesului de aderare la OCDE.

Cei doi demnitari au discutat și despre evoluția securitatății la Marea Neagră, dar și despre continuarea cooperării dintre România și Statele Unite pe teme strategice.

„Ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit SUA pentru consultările purtate până în prezent, inclusiv în ceea ce privește răspunsurile scrise avansate Federației Ruse la 26 ianuarie 2022, care au luat în considerare și observațiile, interesele și așteptările României, în baza principiilor și valorilor fundamentale comune.

În acest context a exprimat satisfacția față de decizia SUA de a-și consolida prezența militară pe teritoriul României, un semnal ferm pentru descurajarea acțiunilor agresive ruse și soliditatea angajamentului SUA pentru securitatea aliaților de pe Flancul Estic”, se arată în comunicatul MAE.

De asemenea, Sherman a transmis felicitări României pentru decizia Consiliului OCDE privind deschiderea negocierilor de aderare cu România, iar Aurescu i-a mulțumit acesteia pentru sprijinul Statelor Unite în acest proces.

România începe negocierile de aderare la OCDE

Consiliul OCDE a hotărât să deschidă discuțiile pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică cu șase candidați: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România.

Înființată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

Potrivit Organizației, procesul de negociere include o evaluare riguroasă efectuată de mai bine de 20 de comisii tehnice privind alinierea țării candidate cu standardele, politicile și practicile OECD.

Ca rezultat la aceste analize tehnice, și înainte ca un stat să fie invitat să devină membru al organizației, trebuie efectuate schimbări în legislația, politicile și practicile țării, pentru a se alinia cu standardele și bunele practici OECD.

Analizele tehnice vor acoperi o gamă largă de politici și se vor concentra pe probleme prioritare, inclusiv comerțul deschis și investițiile, progresele în guvernanță publică, integritate și eforturile anti-corupție, precum și protecția eficientă a mediului și acțiunile privind clima.

Nu există un termen limită pentru îndeplinirea proceselor de aderare. Rezultatul și calendarul depind de capacitatea fiecărei țări de a se adapta și ajusta pentru a se alinia cu standardele OECD.