Mai scump ca pe Marte. Garsonieră la preț de Mar-a-Lago în Cluj
Un apartament cu o cameră din Cluj-Napoca a fost scos la vânzare cu 795.000 de euro. Apartamentul se află în apropiere de Universitatea Tehnică din Cașpitala Transilvaniei, (UTCN), conform ProTv.
Prețul ireal a stârnit reacții imediat ce a fost făcut public. Deși toate informațiile, inclusiv rata lunară estimată, sunt prezentate clar, există suspiciuni că ar putea fi vorba despre o eroare. Mai exact, suma reală ar putea fi de 795.000 de lei, adică aproximativ 159.000 de euro, adică rezonabil…
Iris, cartier muncitoresc pentru milionari
Iris este un cartier situat în partea de nord a orașului, cunoscut mai degrabă pentru obiective industriale precum fosta fabrică de porțelan Iris, fabrica Terapia sau Combinatul de Utilaj Greu (CUG). Apartamentul scos la vânzare are o suprafață utilă de 33 m² și se află la etajul 1 al unui bloc cu patru niveluri.
Chiar dacă este amplasat într-o zonă marginală, dar relativ aproape de viitorul mall, stații de transport public și instituții academice precum Facultatea de Mecanică, prețul anunțat – 795.000 de euro, adică 24.091 euro/m² – este mult peste media pieței.
Comparativ, prețul mediu pe metru pătrat în Cluj-Napoca este mult mai mic. Chiar și un cost estimativ de 4.800 de euro/m², în cazul în care apartamentul ar costa 159.000 de euro, rămâne greu de justificat pentru o zonă care nu este considerată de top.