Maia Sandu, în vizită în România, la invitația lui Klaus Iohannis

Publicat: 20 11. 2021, 14:32
Foto: presidency.ro / arhivă

Președintele României, Klaus Iohannis, primește marți, la Palatul Cotroceni, vizita președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Invitația a fost făcută de președintele României.

Vizita Președintelui Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 și are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, potrivit Administrației Prezidențiale.

„Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relației speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de șef de stat – de la Chișinău, din 29 decembrie 2020 și din 27 august 2021, precum și de la București, din 20 aprilie 2021”, a transmis, sâmbătă, Administrația Prezidențială.

„Avem o cooperare bilaterală excelentă”

Potrivit sursi citate, consultările politice ale președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu vor consolida „cooperarea bilaterală excelentă și substanțială la nivel politic, economic și sectorial și vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, prin intermediul României, și să aducă beneficii reale și concrete tuturor cetățenilor Republicii Moldova”.

„De asemenea, discuțiile cu Președintele Maia Sandu se vor concentra pe măsurile de susținere aprofundată de către România a proceselor de modernizare și de implementare a reformelor democratice promovate de Președintele și Guvernul Republicii Moldova, precum și a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova”, mai transmite administrația de la Cotroceni.