Maia Sandu și-a anulat programul pentru 9 mai, inclusiv o întâlnire cu secretarul general al ONU. Care e motivul invocat de Administrația Prezidențială a Republicii Moldova

Publicat: 09 05. 2022, 17:09
Actualizat: 09 05. 2022, 17:17
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova | Foto - Profimedia Images

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa la evenimentele publice planificate pentru luni, 9 mai, din motive de sănătate, a anunţat Administrația Prezidențială a  Republicii Moldova.

A fost anulată inclusiv întrevederea şi conferinţa de presă comună cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, aflat într-o vizită de două zile la Chişinău, relatează Digi 24.

„Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice planificate pentru astăzi, 9 mai. Se anulează inclusiv întrevederea și conferința de presă comună cu domnul António Guterres, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite. Conferința se va ține la Guvern, împreună cu doamna Prim-ministră Natalia Gavrilița”, transmite Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova.

Anterior, Deschide.md anunţase că, în prima zi a vizitei sale la Chişinău, Guterres urma să susţină o conferinţă de presă comună cu Maia Sandu, luni, la ora 17:30. Ssecretarul general al ONU va vizita, marți, o tabără de refugiaţi ucraineni.