Marcel Ciolacu: Guvernarea PSD a fost cea mai bună pentru Ponta. Acum înjură și vrea să dea jos guvernul

Publicat: 11 04. 2025, 10:24
Actualizat: 11 04. 2025, 10:26
Marcel Ciolacu și Victor Ponta

Marcel Ciolacu a declarat că a fost atenționat de mai mulți colegi de partid în privința caracterului lui Victor Ponta, atunci când l-a reprimit în partid, ba chiar l-a pus pe listele de candidați la Camera Deputaților.

Marcel Ciolacu a crezut că Victor Ponta, după 10 ani de absență de pe scena politică, s-a schimbat și s-a maturizat.  Premierul a scris pe facebook că Ponta „înjură şi vrea să dea jos” guvernul din care a făcut parte, așa cum s-a mai întâmplat în trecut.

„Guvernarea PSD a fost cea mai bună pentru domnul Ponta până de curând. Asta spunea şi el, dar şi oamenii care l-au crezut şi l-au votat la parlamentare pe listele PSD. Astăzi, Victor Ponta înjură şi vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut şi cu alte guverne PSD. Asta, după ce PSD l-a primit înapoi şi i-a dat şansa să candideze şi să ajungă deputat”.

Evenimentele care s-au succedat pe scena politică, în urma declarațiilor lui Victor Ponta despre inundațiile din 2014, l-au determinat pe Marcel Ciolacu să-i ceară public retragerea din cursa prezidențială. Ca răspuns, Ponta i-a transmis să plece el de la conducerea Guvernului pentru că, dacă n-o va face, îl va schimba el după ce va fi ales președinte.

„Zeci de colegi mi-au atras atenția în ceea ce priveşte caracterul său, dar eu am crezut că s-a schimbat și maturizat. Nicio șansă! Românii însă îi văd acum, din nou, adevărata față”, a mai scris Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Victor Ponta despre tragedia COLECTIV: „Am demisionat pentru a răspunde politic”

Marcel Ciolacu îi cere lui Ponta să se retragă din cursa electorală: Victor, ia măcar acum o DECIZIE înțeleaptă!

Marcel Ciolacu: „Vreți să vă răspund eu de ce a primit domnul Victor Ponta cetățenie sârbă? Îmi cer scuze, m-ați prins, nu știu”