Marcel Ciolacu: ”Voi veni cu lege de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului” pentru a trece reforma pensiilor speciale

Publicat: 05 05. 2023, 20:22
Marcel Ciolacu, președintele PSD / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)

Preşedintele PSD a menționat vineri în cadrul Conferinței județene de alegeri de la Neamț că atunci când va ocupa funcția de premier îşi va asuma răspunderea pe reforma pensiilor speciale:

„România nu are voie să piardă vreun euro din PNRR. Cu atât mai puţin să piardă bani pentru că nu a trecut jalonul şi legea pensiilor speciale”, a declarat liderul PSD despre pericolul pierderii fondurilor.

Acesta a amintit și faptul că termenul pentru cererea nr. 3, care conține reforma pensiilor speciale a fost depășit.

„Eu nu o să renunţ până nu vom trece legea cu pensiile speciale. Dacă ea va trece cât timp sunt preşedinte la Camera Deputaţilor, nu e nicio problemă şi avem deja feed back-ul de la Comisia Europeană că îndeplineşte jalonul prins în PNRR.

Dacă nu şi avem neîndeplinit acest jalon şi voi fi prim-ministru al României, voi veni cu lege de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă. Cred că am fost cât se poate de clar”, a declarat Marcel Ciolacu în fața colegilor de partid.