Marea Lojă Națională din România: ”Un grup de cetățeni dezinformează privind situația din Masoneria română”

Publicat: 29 10. 2021, 12:23

Marea Lojă Națională din România (MLNR) a făcut unele precizări, după ce în spațiul public au apărut informații false privind dreptul de a folosi mărcile înregistrate pe numele acestei Asociații.

Pierzând lupta în interiorul Ordinului, transmit reprezentanții MLNR, foștii masoni grupați în jurul actorilor George Ivașcu și Stelian Nistor continuă șicanele în Justiție, însă lucrurile sunt pe cale să fie tranșate definitiv.

Marea Lojă Națională din România precizează, prin intermediul unui comunicat, că au fost transmise publicului informații care nu sunt adevărate.

”… se impune corecția că disputa dintre Asociație și un număr de persoane fizice are ca obiect utilizarea, fără drept, de către aceștia a mărcii «M.L.N.R.  – MAREA LOJA NAȚIONALĂ DIN ROMÂNIA», cu element figurativ, având număr de depozit M 2011 08601 din data de 08.12.2011, înregistrată cu numărul de marcă 11764 – O.S.I.M”, al cărei titular este Asociația. În consecință, obiect al disputelor judiciare sunt drepturile asupra unei mărci, nu «numele», în condițiile în care acesta reprezintă un element de identificare al unei persoane fizice, nu al unei persoane juridice”, arată reprezentanții MLNR.

”Instanțele de judecată române au stabilit că fantomatica «Marea Loja Națională» nu are capacitate de folosință”

MLNR – reprezentată de Radu Bălănescu – mai transmite că în România nu există o o altă organizație națională masonică, legal înregistrată și recunoscută.

”Informația că «Instanța le-a dat dreptate celor care conduc acum instituția, în detrimentul fostului lider, Radu Bălănescu» este falsă, întrucât «instituția» la care se referă autorul, în  articol, este Asociația, care, potrivit mențiunilor din registrele publice, este reprezentată de președintele Radu Bălănescu, neexistând o altă organizație națională masonică, legal înregistrată și recunoscută, în România. De altfel, chiar instanțele de judecată române au stabilit, în hotărârile la care face referire autorul articolului că fantomatica «Marea Loja Națională», sub umbrela căreia se manifestă public persoanele fizice respective, nu are capacitate de folosință, ceea ce, în alți termeni, înseamnă ca nu există. De altfel, chiar autorul se contrazice în informații, arătând ca «Asociația lui Bălănescu va trebui să achite și cheltuielile de judecată», admițând că există doar o Asociație, al cărui reprezentant legal este președintele acesteia, Radu Bălănescu”, se mai precizează în comunicat.

”S-a cerut sistarea utilizării mărcii de către persoanele fizice care nu au dreptul”

Procesul, aflat pe rolul Tribunalui București, are ca principal obiect ”sistarea utilizării mărcii de către persoanele fizice care nu au dreptul” și nu dreptul asupra mărcii respective.

Mai mult, se menționează că informația potrivit căreia ”masonii și-au demis liderul” este falsă, MNLR fiind condusă de președintele Radu Bălănescu.

”În procesul (n.red. – respectiv) nu s-a pus în discuție dreptul asupra mărcii, ci s-a cerut sistarea utilizării acesteia de către persoanele fizice care nu au dreptul, până la soluționarea pe fond a cauzei având ca obiect interzicerea definitivă a utilizării acesteia. Soluția instanței, pronunțată pe cale de ordonanță președințială, a avut în vedere că în această procedură nu este posibilă soluționarea cauzei, motiv pentru care acest lucru se va realiza în cadrul procesului aflat, în prezent,  pe rolul Tribunalului București.

Informația finală, după preluarea unui citat de la o persoană care nu are vreo calitate în cadrul Asociației, în sensul că «masonii și-au demis liderul» este falsă și menită să dezinformeze publicul.  În realitate, Asociația, singura recunoscută legal, este condusă de președintele Radu  Bălănescu, conform deciziilor legale ale conducerii Asociației și registrelor publice”, mai transmit reprezentanții MNLR.