Maria Constantin dă detalii din mariajul ei. ”Nu aș mai fi în stare să o iau din nou de la capăt”
Maria Constantin, în vârstă de 38 de ani, a dat detalii din mariajul său cu Robert Stoica. Aceasta este a treia căsnicie a artistei.
Maria Constantin este una dintre cele mai atrăgătoare artiste de folclor din țara noastră. În ceea ce privește viața personală, Maria Constantin a fost căsătorită cu Ciprian Tapotă, împreună cu care are un băiat, Codruț, de care este extrem de atașată.
Artista a fost măritată și cu omul de afaceri Marcel Toader, care a încetat din viață în 2019 și de care s-a despărțit cu mare scandal.
În data de 25 iulie 2023, Maria Constantin și Robert Stoica s-au căsătorit. Cei doi au făcut nunta în data de 4 august 2023.
Despre relația cu actualul său partener de viață a făcut Maria Constantin declarații într-un interviu pentru click.ro.
Maria Constantin dă detalii din mariajul ei. ”Niciunul nu face nimic de capul lui, cum vrea”
”Ne înțelegem și noi doi comunicăm foarte bine pe fiecare subiect în parte, pe ceea ce ne dorim să realizăm, niciunul nu face nimic de capul lui, cum vrea. Ne respectăm cumva relația și iubirea și încercăm să o menținem! Cred că e clar să mi-am găsit sufletul pereche. Sincer nu aș mai fi în stare să o iau din nou de la capăt! Doamne ferește”, a explicat Maria Constantin.
”Eu gătesc. Sunt o soție devotată! Cel mai mult fac mâncare tradițională, dar știu să gătesc și paste și fructe de mare, îmi place să combin fel și fel de rețete”, a mai spus aceasta.
Artista a dat detalii și despre cum își păstrează silueta:
”Toată viața mea am fost într-o dietă continuă și tot timpul sunt atentă la ceea ce mănânc pentru că asta este. Trebuie să mai fac foamea, să mai mănânc dietetic, să mai fac și puțin sport. Nu am o regulă, dar încerc măcar cel puțin de două ori pe săptămână să merg la sală, dacă am timp merg și de trei ori și de patru ori. Dacă nu am timp, măcar de două ori. Dar s-a întâmplat acum în perioada sărbătorilor de iarnă să nu ajung la sală vreo trei săptămâni din lipsă de timp”.