Marius Coaje: „Podul de la Fundeni are probleme majore, de prăbușire / Bine că au frezat pe o construcție ce stă să cadă” | VIDEO EXCLUSIV

Publicat: 26 10. 2022, 11:34

This browser does not support the video element.

Marius Coaje, fost consilier personal al fostului primar general Gabriela Firea, a precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că Podul Fundeni, de pe Șoseaua Fundeni, are mari probleme de structură, cu risc de prăbușire.

„Au fost expertizate 28 de poduri și pasaje (în 2018 – n.r.), printre care și cel de la Fundeni, evidențiat cu probleme majore, de prăbușire.

Din păcate, lipsa mentenanței se vede și la acest pod. Lipsa de reacție, am văzut zilele trecute că s-au executat marcaje pe Șoseaua Fundeni. Bine că punem marcaje, bine că punem straturi de asfalt, că frezăm și punem straturi de asfalt pe niște construcții care stau să cadă”, a precizat Marius Coaje în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, difuzată în fiacare luni, de la ora 19.00, pe Facebook Gândul și Youtube Gândul.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Potrivit lui Marius Coaje, pe Podul Fundeni ar trebui impuse restricții de tonaj.

„Nimeni nu vine să spună cât de greu este, și măcar o simplă reacție a autorităților, adică aceea de a restricționa tonajul în zona respectivă. Problemele sunt mari la toate podurile și pasajele din oraș”, a mai precizat Marius Coaje în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Marius Coaje: „Nu este nevoie de cutremur ca unele poduri din București să cadă”

Marius Coaje, fost consilier personal al fostului primar general Gabriela Firea, a mai precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că sunt multe structuri în București, respectiv poduri, pasaje, sau clădiri, care nu au nevoie de cutremur ca să se prăbușească.

„Toate structurile de rezistență ale unor construcții care sunt evidențiate prin raport de expertiză tehnică, și îți arată raportul că există o stare nesatisfăcătoare, sau risc seismic grad I la clădirile civile, toate au probleme, și nu este neapărat nevoie de un cutremur ca ele să cadă.

Aceste degradări, le vedem cu ochiul liber. Nu trebuie să fii un specialist ca să vezi aceste degradări, la poduri, la clădiri”, a precizat Marius Coaje în cadrul emisiuni „Cu Gândul la București” de luni seară.