Marius Șumudică, despre scandalul creat de Alex Dobre la RAPID: „E o vorbă din popor”
Marius Șumudică (54 de ani), fost antrenor la Rapid și unul dintre cei idolii tribunelor Giuleștiului, a vorbit despre cel mai recent subiect legat de clubul din Grant, scandalul iscat la finalul partidei cu Hermannstadt (scor 1-2) între căpitanul Alex Dobre și un grup de suporteri.
În opinia lui Șumudică, superstarul rapidist a greșit în momentul în care i-a atacat pe fani, după meci.
„Am trăit și eu astfel de momente”
Dat fiind contextul creat, Șumudică este de părere că, pe viitor, „ultrașii” Rapidului vor fi mult mai atenți la prestațiile căpitanului lor, iar orice evoluție considerată nemulțumitoare s-ar putea întoarce împotriva jucătorului.
„Am trăit și eu astfel de momente, probabil le-am gestionat bine sau nu, dar e o vorbă din popor: cum îți așterni, așa dormi. Mai departe, fiecare își asumă ce face.
E clar că îți iei o presiune în plus. Din momentul ăsta, va avea o presiune în plus și depinde de prestațiile pe care le va avea. Știu foarte bine ce înseamnă Giuleștiul. Bine, erau alți suporteri atunci. I-am prins ca jucător, am fost înjurat, dar am trecut peste. Eu, Săpunaru și Nico (n.r. – Daniel Niculae) suntem trei care venim dintre ei. Știm ce înseamnă suporterii rapidiști. Am fost admonestat și ca antrenor, am fost și lovit cu bulgări… La un moment dat, există posibilitatea să răbufnești, dar trebuie să fii ponderat. Trebuie să îți asumi că poate exista o scânteie care pe parcurs se poate transforma în incendiu.
Alex trebuia să discearnă mai mult. Este un jucător inimos, care dă totul pentru fotbal. Știu foarte bine ce se întâmplă în sufletul lui, dar cred că era momentul să facă un pas în spate și să evite acest incident”, a declarat Marius Șumudică la fanatik.ro.
La finalul ultimului joc din Giulești, deranjat pentru că suporterii îi huiduiau pe fotbaliști, Alex Dobre a ieșit în față și a avut un schimb de replici cu fanii nervoși.
„Bă, tu trebuie să fii alături de noi, mă! Să fii alături de noi, noi ne chinuim aici, mă! Veniți ca să ne înjurați? Tu trebuie să susții echipa asta!”, i-a transmis Dobre unui rapidist din tribună.
CITEȘTE ȘI: