Marius Tucă stinge entuziasmul de după decizia de eliberare a lui Georgescu: „Va rămâne în arest” / „Sigur se va găsi un judecător care să încline balanța” / „Georgescu trebuie să rămână în arest până trece guvernul Niculescu”
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu va fi scos din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu, după ce judecătorul de la Tribunalul București, care inițial a stabilit cercetarea sa sub control judiciar, a decis acum anularea mandatului de arestare emis de Curtea de Apel București și plasarea inculpatului în arest la domiciliu, așa cum a cerut apărarea acestuia. Jurnalistul Marius Tucă este convins că fostul candidat la alegerile prezidențiale va rămâne în arest preventiv, în ciuda deciziei Tribunalului București. Marți, în cadrul emisiunii Ai Aflat!, Tucă susține că hotărârea va fi schimbată de Curtea de Apel București și leagă o eventuală prelungire a arestului de învestirea viitorului Guvern condus de Luca Niculescu. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.
Tucă susține că Georgescu va rămâne în arest
„Sunt absolut convins: Curtea de Apel București va schimba decizia pe care a dat-o TMB-ul și Călin Georgescu va fi în continuare în arestul Capitalei. Sunt absolut convins, pentru că urmează acum să vină Luca Niculescu cu programul. Săptămâna viitoare are loc votul. Nici vorbă să-l elibereze pe Călin Georgescu, chiar dacă ar fi în arest la domiciliu. Nici vorbă de așa ceva”, a declarat Marius Tucă.
În viziunea vedetei de televiziune, Curtea de Apel București va admite contestația procurorilor și va menține arestul preventiv pentru încă 30 de zile.
„E în oglindă. Judecătorul care a dat decizia de eliberare a lui și era cu control judiciar astăzi a venit cu o măsură mai aspră, plus cu chestiunea de declarare a veniturilor. Este clar că nu poate fi altă soluție dată de Curtea de Apel decât în continuare în arest, în arestul Capitalei, vreme de 30 de zile. Trebuie să treacă cele 30 de zile, mai ales că acolo a fost și o chestie de divergență. Sigur se va găsi un judecător care să încline balanța și Călin Georgescu trebuie să rămână în arestul Capitalei până se învestește Guvernul Luca Niculescu”, a adăugat el.
De ce a ajuns Călin Georgescu în arest preventiv
Cei trei judecători de la Curtea de Apel București, care au fost în completul care a decis arestarea lui Călin Georgescu la contestație pentru 30 de zile, au avut opinii diferite. Doi dintre ei au decis încarcerarea fostului candidat la prezidențiale și au motivat, printre altele, că „există suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele” și că Georgescu s-ar fi pregătit să plece din țară.
Pe de altă parte, judecătoarea care a făcut opinie separată – și a spus că măsura controlului judiciar este suficientă – a susținut că nu este destul de bine conturată existența unui grup infracțional și acuzația de înșelăciune ar putea fi, de fapt, o relație comercială reală. Inițial, judecătorul de drepturi și libertăți decisese eliberarea lui Călin Georgescu și punerea sa sub control judiciar.
Practic, Călin Georgescu este acuzat de procurorii DIICOT de înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat. Prejudiciul în acest caz s-ar ridica la 1,1 milioane euro.