Mărturia incredibilă a unei tinere consumatoare de droguri: „Am intrat la 16 ani într-un anturaj în care..”

Publicat: 20 04. 2023, 17:38
Actualizat: 20 04. 2023, 17:41

This browser does not support the video element.

Alexandra, o tânără care timp de zece ani a fost consumatoare de droguri, de la marijuana și ecstasy, până la heroină și etnobotanice, s-a deschis în fața a mii de adolescenți din Sibiu.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu în cadrul unei campanii de conștientizare asupra consecințelor consumului de substanțe psihoactive.

Alexandra are o poveste de viață surprinzătoare și a ales să o prezinte public, pentru ca miile de copii care au ascultat-o să înțeleagă cât de periculoase sunt drogurile.

S-a născut într-o familie cu părinți care aveau puternice principii de viață, pe care au încercat să le insufle și fetei, însă a afectat-o faptul că relația dintre ei nu era una bună.

Alexandra a povestit că timp de un an de zile a reușit să se țină departe de droguri și de alcool și considera că este suficient de puternică să nu cedeze tentației de a încerca.

„Am intrat la 16 ani într-un anturaj în care se consumau droguri și alcool”, povestește fata.

Într-un moment de slăbiciune, însă, în care s-a certat cu părinții ei, și-a rugat unul dintre prieteni să-i facă o țigară cu marijuana.

Prima dată nu i-a plăcut, dar a fost tentată să încerce și a doua și a treia oară, ca mai apoi să consume din ce în ce mai mult.

Au urmat petrecerile cu muzică electronică, acolo unde fata a început să consume alcool, ecstasy și cocaină

Ideea era că simțeam că nu o să ajung niciodată dependentă și că, practic, sunt capabilă să îmi văd de liceu și să nu mă afecteze, dar începusem să mă afund într-o adevărată minciună. O minciună pe care o trăiam zilnic”.

A început să chiulească de la liceu, să-și mintă părinții, să-și ferească ochii roșii și să fure din casă pentru că nu-i mai ajungeau banii.

A reușit, totuși, să ia BAC-ul, chiar dacă nu cu o notă mare, a intrat la facultate și s-a mutat singură cu o prietenă. A fost momentul în care a simțit că are libertatea mult dorită.

„Nu-mi venea să cred cât de rău am ajuns”

A ajuns într-o relație cu băiatul care a abuzat-o sexual. Consumul a devenit aproape zilnic, consuma și acasă.

A reușit să-și termine și facultatea, însă cu note la limita promovării.

A urmat intrarea într-un anturaj periculos și o petrecere la munte unde, pentru prima dată, din cauza drogurilor și a consumului de alcool a adormit, iar un băiat a profitat sexual de ea

„A doua zi, când m-am trezit, m-am simțit în cel mai jalnic mod.

Nu-mi venea să cred cât de rău am ajuns, dar am încercat să anesteziez acea durere tot cu alcool și droguri”, a mai spus ea.

Alexandra povestește cu durere în glas că acel băiat, și el consumator de droguri, a profitat de ea, reușind să o convingă în câteva luni să aibă o relație care a durat 5 ani.

„Bineînțeles că și el consuma droguri și, împreună, am ajuns să consumăm cantități foarte mari. Ceea ce eu nu știam despre el este faptul că se ocupa și cu traficul de droguri”, a mai povestit Alexandra.