Mărturia tulburătoare a mamei lui Carol, copilul de doi ani, care a căzut de la etaj: „Nu îmi mai cereți să mă omor”

Publicat: 11 02. 2022, 17:51
Actualizat: 11 02. 2022, 18:06
Sursă foto: Facebook

Mama copilului în vârstă de doi ani care a căzut, miercuri, de la etajul trei al unui bloc din Botoșani a transmis un apel disperat prin intermediul rețelelor de socializare. Femeia menţionează faptul că incidentul nu a avut loc pentru că își petrecea timpul pe internet și îi roagă pe oameni să nu îi mai ceară să se omoare.

În plus, femeia a povestit cum s-a produs întregul accident. Aceasta susține că se pregătea să iasă cu fiul ei afară, iar într-un moment de neatenţie, copilașul a mers la geamul pe care îl deschisese femeia care se ocupa de curățenie.

Vă rog să fiți umani în ceea ce scrieți voi presa și oamenii care îmi doriți să mă omor și voi oameni care nu știți. Sunt mamă, o mamă care am avut grijă de copilul meu în orice clipă, am chei la geamuri, am stat de el oricând.O clipă de câteva secunde de neglijență, nu a mea, că eu numai am apucat să intru în bucătărie să iau geanta că eram pregătiți să plecăm afară la joacă, a unei femei ce face curățenie și a lăsat geamul deschis. O clipă când a dispărut din spatele meu! Sunt mamăăă! Nu mai scrieți tâmpenii că nu mă scărpinam sau stăteam pe Facebook. Opriti-vă și fiți umani că avem nevoie să luptăm pentru copilul nostru. Vă rog, opriti-vă, că e inuman și nu mai pot. Rugați-vă pentru copilul meu și lăsați-mă să îmi duc lupta”, este mesajul disperat al femeii.

Copilul era acasă cu trei adulţi

Copilul era acasă cu trei adulţi, iar mama sa făcea curăţenie în casă împreună cu o femeie. Geamul la camera băieţelului era deschis, iar el s-a urcat pe un corp de mobilă și a împins plasa de protecție împotriva insectelor deschizând geamul.

Într-un moment de neatenție, băiețelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă și s-a sprijinit în plasa de protecție împotriva insectelor, care s-a deschis. Micuțul a căzut în gol de la aproximativ șase metri înălțime„, susțin pompierii de la ISU Botoşani.

Copilul a fost preluat de un echipaj de terapie intensiva mobilă SMURD și transportat la Spitalul de Pediatrie din Botoșani pentru evaluare, iar în prezent este internat la Terapie intensivă.

Tatăl copilului îi cere ajutorul lui Raed Arafat

Familia băiețelului cere ajutorul șefului DSU, Raed Arafat pentru a-l duce la o clinică specializată, în speranța că micuțul își va reveni.

Carol are nevoie de ajutorul vostru să îi aducem la cunoștință domnului Raed Arafat să ne sprijine să îl ducem la o clinică specializată! El ar avea nevoie de transport și de un loc unde oamenii sunt specializați sau să vină o echipă specializată la el dacă transportul nu se poate, are traume neurologice grave! Doctorii de la Botoșani fac tot posibilul, dar nu au chiar cele mai bune facilități. Vă rog, scrieți toți, vă rog din suflet!”, a transmis tatăl copilului.