Mărturii dramatice: Patru mame au fugit din Ucraina și s-au adăpostit într-o casă fără căldură și curent

Publicat: 02 03. 2022, 18:25
Actualizat: 02 03. 2022, 19:05

Patru mame, zece copii și o bunică au fugit din calea gloanțelor și bombelor rusești și s-au adăpostit în Moinești, un oraș din județul Bacău, într-o casă aflată în construcție care nu are nici căldură și nici electricitate. Cele 15 persoane refugiate din Ucraina au ales ca adăpost melegeaurile natale ale unui român căsătorit cu o ucraineancă.  

Imediat ce a început războiul în Ucraina, mama ucraineancă  și-a luat rudele și a venit în Moinești pentru că acolo soțul începuse construcția unei case.

„Toți bărbații acestor familii au rămas în patria mamă”

Cele 15 persoane au ajuns în Moinești săptămâna trecută, iar la scrut timp, prezența lor a fost sesizată Primăriei Moinești. În primă fază, refugiații au fost preluați de două familii, iar de astăzi cele patru mămici, zece copii și bunica beneficizază de toate condițiile de cazare, dar și de masă, oferite de două pensiuni din oraș.

Din nefericire, războiul din Ucraina continuă! Din nefericire, ura și cruzimea încearcă să pună stăpânire pe lume! Oamenii suferă, familiile se despart, copiii rămân fără tați, mamele rămân fără soții lor, o țară este pe cale să fie distrusă din motive iraționale imposibil de înțeles pentru umanitatea ajunsă în secolul XXI! Din fericire, românii se dovedesc solidari cu poporul ucrainean! Primele familii de refugiați au ajuns în municipiul Moinești, cincisprezece oameni speriați, mame și copii, au poposit pentru adăpost și îngrijire aici.

Iată-i ajunși la primăria noastră, bucuroși să vadă că există un loc pe lume care să devină și al lor! Mamele au primit mărțișoare și copiii au primit cu încântare dulciuri din România! Toți bărbații acestor familii au rămas în patria mamă să lupte cu dușmanul…Am obținut sprijin și am găsit bună înțelegere din partea multor oameni binevoitori – acești refugiați au primit masă și cazare, câțiva dintre ei vor primi consultații medicale. Doi, trei dintre copii și-au dorit fotografii la biroul meu – poate că vor ajunge primari, în viitor, odată întorși în pace acasă la ei!”, a spus Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.

Bărbații femeilor au rămas pe front

La nivelul județului Bacău sunt 81 de spații de cazare. Refugiații din Ucraina pot fi cazați în pensiuni, hoteluri, cămine de liceu sau universitare, tabere, centre ale DGASPC, apartamente, dar și în mănăstire, cum e cazul la Răchitoasa. Un hotel din Slănic Moldova oferă cele mai multe locuri de cazare din tot județul Bacău- 300.