Masacru în California! Patru morți, printre care și un copil, după ce un atacator a deschis focul într-un complex din Orange County (VIDEO)

Publicat: 01 04. 2021, 09:36
Masacru în California! Patru morți, printre care și un copil, după ce un atacator a deschis focul într-un complex (VIDEO) / Foto: captură

Un atacator înarmat a ucis cel puțin patru oameni – printre care și un copil – și a rănit alte două persoane, într-un complex din Orange County, California.

Poliția a răspuns apelului la ora locală 5.30 pm, informează newsweek.com. La fața locului, polițiștii au avut un schimb de focuri de armă cu atacatorul.

Acesta a fost împușcat de polițiști și încătușat. Suspectul a fost dus la spital, potrivit locotenentului Jennifer Amat din cadrul Orange Police Department.

Autoritățile nu au furnizat alte detalii despre presupusul atacator. Zona este acum securizată de forțele de ordine și nu mai reprezintă un pericol, a declarat Amat.

Masacrul a avut loc într-un complex de birouri, transmite Orange County Register. Amat nu a putut explica prezența unui copil în clădire.

Amat a precizat că împușcăturile au început la etajul doi al uneia din clădiri. Paramedicii au transportat doi răniți la spital și starea lor este, deocamdată, necunoscută.

Atac armat în Colorado! Zece oameni au fost executați într-un supermarket: „Este un adevărat coșmar” (VIDEO)

Zece oameni au fost uciși într-un supermarket din orașul Boulder, Colorado. Printrei cei executați se numără și un ofițer de poliție. Autorul masacrului ar fi un bărbat, care se află în custodia autorităților. Ultimul atac armat din Colorado a avut loc în 2019.

Atac armat în Louisiana, soldat cu trei morți și doi răniți

Un atac armat a avut loc în Louisiana, SUA. Trei persoane au fost ucise şi alte două au fost rănite.

Joe Biden propune măsuri pentru limitarea vânzării armelor de foc: „Această Administraţie nu va aştepta producerea unui nou atac armat soldat cu victime”

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a transmis că are în plan să aplice măsuri pentru limitarea vânzării armelor de foc, în scopul evitării atacurilor armate din care pot rezulta numeroase victime.

Atac armat într-o clinică medicală din statul american Minnesota. Mai multe persoane au fost rănite

Un atac armat a avut loc în incinta unui centru medical din statul american Minnesota. Cel puţin cinci persoane au fost rănite, trei fiind în stare gravă, în urma incidentului, potrivit Mediafax. Un suspect a fost reţinut în acest caz.