Mesaj cutremurător pentru pilotul decedat la Constanța: „Sufletul meu! Aseară ai venit să îmi aduci mărțișor”

Publicat: 03 03. 2022, 10:23
Actualizat: 03 03. 2022, 16:27

Un mesaj extrem de emoționant a fost postat de una din prietenele lui Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG care miercuri seară a murit după ce aeronava s-a prăbușit în județul Constanța.

„Cer albastru în Rai sufletul meu!

Am crescut împreună, mi-ai fost alături în multe din cele mai dificile momente ale vieții, ai fost ca un frate mai mare.

Aseară ai venit să îmi aduci mărțișor, nici prin cele mai urâte vise nu mi-am imaginat că azi tu o să fii cel care pilotează avionul ăla nenorocit.

Te iubim infinit și vei rămâne mereu în sufletele noastre.

E una din cele mai urâte zile din viața mea, s-a rupt o parte din mine, din sufletul meu!”, a scris pe Facebook Elena, prietenă cu Costinel Iosif Niță.

Căpitanul Costinel Iosif Niță avea 31 de ani

Căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, în judeţul Constanța, şi-a pierdut viaţa, a anunțat MApN în primele ore ale zilei de joi, 3 martie. Totodată, ministerul Apărării a anunțat cine sunt militarii plecați în misiunea de salvare, care au murit ulterior în accidentul de elicopter.

Pilotul avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR, anunță MApN.

O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Șapte militari au murit după ce s-au prăbușit cu elicopterul

Ulterior, un elicopter IAR 330-Puma, decolat miercuri, 2 martie, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei MiG 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44. La scurt timp, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a confirmat că elicopterul  cu șapte militar la bord s-a prăbușit.