Risc major la Mina Băița din Bihor. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență cere 6 milioane de lei pentru prevenirea inundării

Publicat: 05 11. 2026, 08:38

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor a declarat situație de urgență la Mina Băița, după ce a constatat că pompele de evacuare a apei erau oprite, iar nivelul acesteia ajungea în unele zone la 6 metri. Autoritățile cer Guvernului 6 milioane de lei pentru evacuarea apei timp de cel puțin un an.

Controlul a fost efectuat miercuri, 4 noiembrie, de reprezentanți ai ISU, Administrației Bazinale de Apă Crișuri, Direcției de Mediu și autorității pentru resurse minerale. Pompele și compresoarele minei erau oprite, deoarece nu mai exista personal care să le opereze, potrivit Prefecturii. Apa acumulată în cele șase subnivele ale minei nu mai este evacuată. La verificări, nivelul acesteia varia între 10 și 600 de centimetri, iar în bazinele stației principale de pompare ajungea la aproximativ 3 metri.

Loading ...

Risc major la Mina Băița din Bihor. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență cere 6 milioane de lei pentru prevenirea inundării. Foto: Facebook.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență cere 6 milioane de lei pentru prevenirea inundării

Specialiștii avertizează că oprirea pompelor timp de 24 de ore poate provoca inundarea stațiilor de pompare, a instalațiilor electrice și a galeriilor miniere dintre orizonturile XIII și XVIII, pe o diferență de nivel de circa 250 de metri.

Inundarea ar putea face instalațiile inutilizabile și ar bloca accesul în anumite zone ale minei. Prefectura avertizează și că o surpare a galeriei de evacuare Nucet, lungă de 5 kilometri, ar putea duce la inundarea completă a minei. Există și riscul poluării râurilor Băița și Crișul Negru cu minerale grele, spunea prefectul Emilian Pavel pentru Bihoreanul.

CJSU Bihor va solicita Guvernului 6 milioane de lei din Fondul de intervenție pentru evacuarea apei din Mina Băița timp de cel puțin 12 luni. Documentația va fi trimisă ministerelor Dezvoltării și Economiei. Banii sunt necesari pentru prevenirea inundării minei și protejarea infrastructurii subterane.

Ce transmite Prefectura

„Situația de la Mina Băița – raportul tehnic confirmă riscuri majore. Intervenția este esențială.

În urma verificărilor efectuate în subteranul Minei Băița, Instituția Prefectului – Județul Bihor a primit astăzi raportul tehnic întocmit de grupul de lucru constituit prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 10/03.11.2026.

Concluziile raportului evidențiază riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran. Oprirea evacuării apelor, chiar și pentru o perioadă de 24 de ore, poate conduce la inundarea stațiilor de pompare, a instalațiilor electrice și a unor lucrări miniere.

Pentru gestionarea acestei situații, se va decreta situație de urgență, în vederea activării mecanismelor legale care să permită solicitarea și alocarea fondurilor financiare necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.

Prioritățile sunt:

  • asigurarea continuității evacuării apelor din subteran;
  • prevenirea inundării lucrărilor și instalațiilor miniere;
  • protejarea mediului și a infrastructurii existente;
  • asigurarea resurselor financiare necesare intervențiilor.

Instituția Prefectului – Județul Bihor, prin prefectul Pavel Emilian, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, va coordona demersurile instituționale și va urmări îndeaproape aplicarea măsurilor necesare.

Obiectivul este clar: intervenție rapidă, resurse adecvate și prevenirea unei situații cu consecințe grave”, arată Instituția Prefectului Bihor pe Facebook.

Băița S.A., compania de stat care deține licența de exploatare, este responsabilă de evacuarea apei din mină. Activitatea de pompare a fost asigurată până acum de angajații firmei private Vast Băița Plai S.A., în baza unei asocieri încheiate în 2025. Deși exploatarea minereului fusese oprită de aproximativ 20 de luni, pomparea apei a continuat.

Sursă foto: Facebook / Instituția Prefectului Bihor