Ministerul Sănătății anunță două noi cazuri de variola maimuței în România

Publicat: 26 09. 2022, 18:13
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

Ministerul Sănătății anunță luni două noi cazuri de variola maimuței înregistrate în România.

Potrivit instituției, ambele persoane au o stare de sănătate bună.

Este vorba despre doi bărbați din București, cu vârste de 31, respectiv 36 de ani.

Cei doi se află în acest moment în izolare, iar starea lor de sănătate este una bună.

Până în prezent, în România au fost diagnosticaţi cu variola maimuţei 40 de pacienţi.

Variola maimuței a depășit 50.000 de cazuri în lume

Miercuri, 31 august, au apărut noi date despre situația creată de variola maimuței la nivel mondial. Agenția de sănătate a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a raportat Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) un număr de 50.496 de cazuri și 16 decese în epidemia globală din acest an.

În urmă cu o săptămână, OMS anunța că numărul noilor cazuri raportate de variola maimuţei a scăzut în ultima săptămână la nivel global.

În săptămâna 15-21 august fuseseră anunțate cu 21% mai puţine cazuri decât în săptămâna precedentă.

În luna iulie, OMS a declarat epidemia o urgență de sănătate publică la nivel mondial.

Un italian este prima persoană din lume care a fost testată pozitiv pentru Covid-19, variola maimuței și HIV, în același timp. Bărbatul a început să aibă simptome precum febră, durere în gât, durere de cap, oboseală și inflamație în zona inghinală la puțin peste o săptămână după ce s-a întors din Spania. Acesta a recunoscut că a întreținut relații sexuale neprotejate cu alți bărbați.

După aproape o săptămână, italianul a fost externat din spital și s-a vindecat de COVID și de variola maimuței. Potrivit specialiștilor, medicii ar trebui să încurajeze cât mai mult măsurile de prevenție.

„Deoarece acesta este singurul caz raportat de co-infecție cu virusul variolei maimuței, SARS-CoV-2 și HIV, nu există încă suficiente dovezi care să susțină că această combinație ar putea agrava starea pacientului. Având în vedere actuala pandemie SARS-CoV-2 și creșterea zilnică a numărului de cazuri de variola maimuței, sistemele de sănătate trebuie să fie conștiente de această posibilitate”, au afirmat cercetătorii de la Universitatea din Catania.