Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: „Moldova poate participa la lucruri comune cu România, pentru care are nevoie de pregătire”

Publicat: 19 11. 2022, 10:46
Actualizat: 19 11. 2022, 10:48
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr a subliniat importanța participării Republicii Moldova la acțiuni comune cu România. Un avantaj extrem de mare al acestei colaborări este faptul că nu există bariere lingvistice între cele 2 state.

Angel Tîlvăr a declarat că „Moldova poate participa la lucruri comune cu România, pentru care are nevoie de pregătire.

Ministrul consideră ”că sistemul de învățământ din țara noastră poate să ajute la acest lucru. Nu numai atât. Eu încerc să pun accent mai mare în acest mandat și pe medicina militară.

Cred că această școală este o altă formă prin care să ne putem aduce contribuția la creșterea rezilienței și a pregătirii forțelor noastre. Această discuție a apărut pe agenda mea în toate bilateralele.

Sunt interesat să avem un număr de oameni care să studieze la noi, iar Moldova are și avantajul de a nu exista nicio barieră lingvistică între noi și ei.

Colegul meu din Moldova mi s-a părut că vede cu mare bucurie acest lucru” susține ministrul Apărării.