Ministrul Dragoş Pîslaru e acuzat de subalterni că a uitat să le negocieze şi lor salariile şi cer ajutorul lui Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan

Publicat: 19 08. 2026, 16:38

Sindicaliştii din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cer preşedintelui Nicuşor Dan, premierului interimar Ilie Bolojan, precum şi altor miniştri şi parlamentari să tranşeze şi problema salariilor celor care lucrează cu fonduri europene.

Este vorba despre situaţia a 1.400 de angajaţi, spune liderul sindical Carmen Maican, pe care guvernanţii nu i-au luat în calcul în noua lege a salarizării.

„În contextul consultărilor care au loc astăzi, 19 august 2026, la Palatul Cotroceni privind Legea salarizării, situația profesioniștilor care gestionează fondurile europene să fie introdusă pe agenda discuțiilor.

Vă solicităm să interveniți înainte de definitivarea legii și să susțineți o soluție care să permită păstrarea acestor profesioniști în sistem. Nu este doar o problemă salarială. Este o problemă de interes național.

România are nevoie urgentă de investiții și de miliardele de euro disponibile prin fondurile europene. Dar fondurile europene nu se absorb singure”, transmit sindicaliştii MIPE într-o scrisoare deschisă .

Sindicaliştii arată cu degetul în direcţia ministrului MIPE, Dragoş Pîslaru, „cel care cunoaște direct realitatea din minister”, „nu susține până la capăt propriul personal și nu impune corectarea acestor inechități în noua formă a Legii salarizării”.

„Contradicția este greu de înțeles: Ministerul recunoaște oficial problema, confirmă că soluția este justificată și chiar favorabilă bugetar, dar ministrul care conduce instituția nu reușește să transforme această poziție oficială într-o soluție pentru propriii angajați, sub pretextul unei indelungi clamate echitati salariale. 

Riscul major pe care îl semnalăm este că legea, în forma actuală, va conduce din nou la un val de procese pentru discriminare salarială, care vor conduce la afectarea bugetului de stat”, avertizează sindicatul.

Aceştia îi cer lui Nicuşor Dan  „o grilă distinctă de salarizare pentru personalul care gestionează fonduri europene, care să reflecte complexitatea, responsabilitatea și importanța strategică a activității”, iar sindicaliştii MIPE să fie consultaţi înainte ca varianta finală a noii legi a salarizării să fie gata.