Ministrul Economiei a semnat două scrisori de solicitare pentru coproducția de muniție a României și Statelor Unite. Mesajul Ambasadei SUA
Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a semnat miercuri, două Scrisori de Solicitare (Letter Of Request) pentru Scrisori de Ofertă și Acceptare (Letter of Offer and Acceptance), prin care România și Statele Unite vor consolida capacitățile de producție în domeniul apărării. Ambasada Statelor Unite ale Americii a transmis că salută semnarea acestor documente în vederea explorării modalităților prin care Statele Unite și România pot consolida capacitățile de producție în domeniul apărării.
Scrisorile de Solicitare semnate de ministrul Economiei, ce vizează coproducția de muniție pentru tancurile Abrams și de muniție de artilerie, reprezintă un prim pas esențial în dezvoltarea capacității de producție internă a României, a transmis reprezentanța diplomatică a SUA la București.
Proiectile de artilerie și muniție pentru tancuri
„Prin aceste proiecte de coproducție de muniții la standarde NATO, creștem forța industriei de apărare românești. România și Statele Unite împărtășesc valori și principii comune. Odată cu implementarea Centrului European de Excelență pentru Muniție NATO, vom consolida poziția României ca pilon de securitate și furnizor de capabilități strategice în regiune. Pe baza acestui parteneriat economic și militar cu Statele Unite, vom putea dezvolta atât producția, cât și capacitățile de testare, omologare și calificare”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
„Implementarea cu succes a acestui tip de proiecte de coproducție dezvoltă capacități în întreaga regiune și consolidează parteneriatul nostru strategic bilateral. Această coproducție va securiza lanțul de aprovizionare pentru NATO, Statele Unite și România, făcând America și aliații noștri mai siguri”, a transmis Chargé d’Affaires al SUA, Michael Dickerson.
Scrisorile de Solicitare includ potențiala coproducție atât a proiectilelor de artilerie standard NATO de 155 de milimetri, cât și a muniției pentru tancuri NATO de 120 de milimetri. Aceste proiecte fac parte dintr-un împrumut pentru finanțare militară externă în valoare de 920 de milioane de dolari, acordat României în septembrie 2024 de Departamentul de Stat al SUA.
Scrisorile de Solicitare includ potențiala coproducție atât a proiectilelor de artilerie standard NATO de 155 de milimetri, cât și a muniției pentru tancuri NATO de 120 de milimetri. Aceste proiecte sunt susținute de un împrumut pentru finanțare militară externă în valoare de 920 de milioane de dolari, acordat în septembrie 2024 de Departamentul de Stat al SUA.
Scrisorile de Solicitare semnate de ministrul Ivan, ce vizează coproducția muniției pentru tancurile Abrams și a muniției de artilerie, constituie un pas esențial în accelerarea capacității de producție internă a României.
Sursa foto: Ministerul Economiei
Citiți și: