Ministrul Economiei, Florin Spătaru: ”Industria românească NU este un morman de fiare vechi!”

Publicat: 11 02. 2023, 11:20

Aflat într-o vizită de lucru la cel mai mare producător de fitinguri din oțel carbon pentru sudură din Europa, ministrul Economiei a ținut să menționeze că România încă mai are industrie și fabrici.

“Industria românească NU este un morman de fiare vechi!

Dovada vine de la companiile cu capital românesc care au reușit să mențină activitatea, ba chiar să dezvolte unități de producție pentru industrie grea din țara noastră.

Am fost astăzi la SARA, producătorul cel mai important din România şi din Europa de fitinguri din oțel carbon pentru sudură (coturi, curbe, teuri, reducții, capace) cu diametre până la 1420 mm.

Peste 200 de buzoieni lucrează în singura fabrica în Europa care produce toată gama de fitinguri.

Consider că important este să promovăm modelele de succes din rândul firmelor românești.

Ministerul Economiei susține producția cu capital românesc și atragerea de investitori străini” a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru.