Ministrul Justiției, discuţii cu şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România despre legea pensiilor speciale şi atingerea ţintelor din PNRR

Publicat: 09 08. 2023, 13:51
Actualizat: 09 08. 2023, 13:53

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut, miercuri, o întâlnire cu şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.

Legea pensiilor de serviciu și atingerea ţintelor din PNRR se numără printre subiectele abordate de cele două.

„Este cel mai bun Raport al României de până acum”

„Astăzi, am avut o întâlnire cu Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România. Cele mai importante subiecte:

  • Legea pensiilor de serviciu. Deciziile CCR trebuie respectate, iar Parlamentul trebuie sa găsească o formulă de echilibru între jurisprudența CCR și ceea ce este prevăzut în PNRR. Trebuie găsit un sistem echitabil și sustenabil.
  • Atingerea țintelor PNRR. Ministerul Justiției este direct implicat în îndeplinirea jaloanelor PNRR din domeniul justiției.
  • Îndeplinirea recomandărilor din Raportul din 2023 privind statul de drept. Este cel mai bun Raport al României de până acum.
  • Egalitate. Am discutat amândouă și despre cauza femeilor în societate. Femeile trebuie să fie respectate și în mediul public, și în mediul privat. Și mai sunt multe de făcut în acest sens.

I-am mulțumit șefei Reprezentanței Comisiei Europene pentru suportul constant pe care Comisia Europeană l-a acordat României!”, scrie, miercuri, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Sursa foto: Alina Gorghiu (Facebook)