Ministrul Mediului, Tanczos Barna: Din ianuarie, centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi

Publicat: 17 12. 2021, 18:30
Ministrul Mediului, Tánczos Barna / Sursa foto: Facebook - Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat vineri că centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi din luna ianuarie sau februarie, cel târziu. Ministrul a precizat că la începutul anului viitor ar putea exista actul normativ privind această măsură.

Ministrul a fost întrebat la Digi 24   dacă centralele de apartament vor fi interzise și ce se întâmplă cu cele deja montate.

„La cele actuale nu există o alternativă, pentru că acolo unde au fost falimentate sistemele de încălzire centralizată, cetățeanul nu are altă soluție decât centrală individuală de apartament”, a răspuns Barna.

Barna: Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi

„Pentru viitor propunerea mea este să nu mai permitem centralele individuale în blocurile noi. Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi. Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte.

Ce se întâmplă cu apartamentele care au deja montate centrale proprii

Cei care au deja montate centrale proprii de apartament le pot înlocui atunci când ies din garanție, a precizat ministrul.

„Nu se pune problema în apartamentele existente unde nu este alternativă pentru centrală individuală. Măsura vizează doar blocurile noi, acolo unde se contruiesc acum apartamente și e varianta instalării unei centrale la nivel de scară. În blocurile vechi, unde sunt montate centrale, nu s-a pus problema interzicerii.

Măsura ar urma să fie aplicată din ianuarie sau cel târziu februarie, anul viitor

Dezvoltatorii nu vor mai putea permite instalarea centralelor proprii în apartamentele din blocurile nou construite.

„În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție, am făcut propunerea, o să intrăm cu act normaltiv în Guvern. Sper să aprobăm în ianuarie, februarie cel târziu.

„Există deja practică în România. Brașov trimite toți dezvoltatorii imobiliari prima dată să negocieze cu cei la cei de la serviciul de termoficare. Ei sunt cei care stabilesc dacă se poate sau nu ajunge în zona respectivă sau nu este eficient. Abia apoi se poate veni cu alte soluții de încălzire a blocurilor noi”, a conchis ministrul Mediului, la Interviurile Digi24 LIVE.