Ministrul Radu Miruţă este foarte mândru de piloţii de pe F16: „I-am simţit foarte pasionali”

Publicat: 08 08. 2026, 17:39

Ultima pasiune a ministrului Apărării, Radu Miruţă, sunt piloţii de pe avioanele de luptă F16 care doboară dronele ajunse în România.

Miruţă a povestit la Digi24, sâmbătă, despre discuţiile pe care le-a avut cu militarii care pilotează avioanele trimise să neutralizeze dispozitivele de zbor rătăcite din războiul vecinilor ucraineni cu ruşii.

Acesta a relatat cu mult patos ultima întrevedere cu aceştia, care s-a lăsat cu ceva mai mult decât sfaturi ministeriale.

Miruţă reproduce ce i-au spus piloţii: „Eu mor dacă nu dau cu una jos!”

Ministrul Miruţă pare că s-a îndrăgostit de această profesie, dar și de piloți pe care i-a simțit „foarte pasionali”.

„Am mers la piloți și încercam să discut deschis cu ei.
Eu tot încercam să îi fac să înțeleagă suplimentar, că înțelesesem oricum, că e mare nevoie să reacționăm. I-am simțit foarte pasionali.

La un moment dat a venit, am plecat de acolo, am mers la avionul militar și ne-am luat la revedere de la toți cei de acolo și unul dintre ei a venit la mine: «Domn’ ministru, eu mor dacă nu dau cu una jos!»Şi este unul dintre cei care a dat cu drona jos”, povesteşte ministrul Radu Miruţă despre ultima sa întîlnire cu piloţii de pe F16.