Ministrul Sănătăţii va avea discuţii cu SINDICALIȘTII din sănătate:”Trebuie să găsim o soluţie comună”

Publicat: 20 11. 2023, 14:34
Sursa foto: Mediafax Foto

Ministrul Sănătății a anunţat că va avea o discuţie, miercuri, cu sindicaliştii din sănătate. Alexandru Rafila a precizat că „este important ca și colegii de la direcțiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibe o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimeze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate”.

„Discuţia cu sindicatele va avea loc miercuri. Am invitat câteva federaţii sindicale care au membrii în cadrul direcţiilor de sănătate publică pentru o discuţie. Am avut o sesizare din partea SANITAS şi am schimbat câteva cuvinte cu ei, dar prima întâlnire va avea loc miercuri. În mod evident trebuie să înţelegem toate doleanţele, să încercăm să găsim o soluţie comună, pentru că direcţiile de sănătate publică şi în pandemie au reprezentat coloana vertebrală a sistemului medical, alături de spitalele care au tratat pacienţi COVID.

Cred că este important ca şi colegii de la direcţiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibe o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimeze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate. Nu vreau să avansez niciun fel de soluţie. Explorăm, vedem dacă putem găsi soluţii”, a precizat Alexandru Rafila.

Salariaţii din direcţiile de sănătate publică, inspectoratele teritoriale de muncă, casele de pensii, agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din mai multe judeţe protestează în continuare, iar angajaţii de la casele de pensii au anunţat că miercuri vor organiza şi o grevă de avertisment.

CITEȘTE ȘI:

Andrei Baciu, către candidații la rezidențiat: Ca medic care a lucrat în străinătate şi s-a întors în România, înţeleg provocările şi oportunităţile

Criză în sistemul de SĂNĂTATE. Bolnavi fără medicamente și analizele amânate: „Pot să mor până găsesc programare”

Profesorul neurochirurg Vlad Ciurea arată care este cea mai bună CARNE de consumat. „O recomand! Se potrivește exact cu structura cerebrală”