Administrația Prezidențială a publicat un videoclip cu discursul Mirabelei Grădinaru de la New York. Ce mesaj a transmis despre protecția copiilor în mediul digital
Administrația prezidențială a României a publicat un videoclip cu fragmente din discirsul susținut de Mirabela Grădinaru la evenimentele organizate la New York, în marja Adunării Generale a ONU. Partenera de viață a lui Nicușor Dan a vorbit despre necesitatea unor standarde comune pentru protejarea copiilor în mediul online și despre responsabilitatea statelor și companiilor de tehnologie în acest domeniu.
În imaginile publicate de Administrația Prezidențială pe rețelele sociale, Mirabela Grădinaru vorbește despre responsabilitatea statelor și companiilor de tehnologie în ceea ce privește siguranța copiilor în mediul digital.
Protejarea copiilor în mediul online ca responsabilitate comună, necesitatea unor standarde comune și importanța ca aceștia să înțeleagă atât tehnologia, cât și emoțiile și presiunile la care sunt supuși în spațiul digital, au fost ideile pe care le-a dezvoltat Mirabela Grădinaru la evenimentele din marja Adunării Generale a ONU, potrivit Administrației Prezidențiale.
Foto: caputră de ecran Facebook/Administrația Prezidențială a României
Mirabela Grădinaru: „Protejarea copiilor în mediul online nu mai este responsabilitatea unei singure țări”
În discursul său, susținut în limba engleză, Mirabela Grădinaru a subliniat că protejarea copiilor în mediul online nu poate fi gestionată separat de fiecare stat. Aceasta a pledat pentru o abordare comună și pentru stabilirea unor standarde internaționale care să asigure un nivel de bază al protecției copiilor, indiferent de țara în care trăiesc.
„De la Washington la Ankara, de la Chișinău la New York, un lucru a devenit de necontestat: protejarea copiilor în mediul online nu mai este responsabilitatea unei singure țări. Este o responsabilitate comună și trebuie să fie îndeplinită prin standarde comune”, spune Mirabela Grădinaru în videoclipul publicat de Administrația Prezidențială.
Partenera de viață a lui Nicușor Dan a vorbit apoi despre rolul pe care ONU l-ar putea avea în stabilirea unui cadru internațional și despre necesitatea ca aceleași principii de protecție să fie aplicate tuturor platformelor și companiilor de tehnologie.
„Un cadru al Organizației Națiunilor Unite nu va rezolva totul peste noapte, dar poate face ceva esențial: să stabilească, printr-o voce comună, un principiu care ar trebui să se aplice pretutindeni, fiecărei platforme și fiecărei companii de tehnologie. Copiii ar trebui să beneficieze de același nivel de bază al protecției online, indiferent de locul în care trăiesc sau de locul în care își desfășoară activitatea o platformă digitală”.
„Nicio instituție nu deține toate răspunsurile”
Mirabela Grădinaru a atras atenția și asupra faptului că protejarea copiilor în mediul digital nu poate reveni unei singure instituții sau unui singur stat. Aceasta a subliniat că este nevoie atât de cooperare între autorități și companiile de tehnologie, cât și de educarea copiilor pentru a putea recunoaște situațiile în care mediul online îi afectează și pentru a ști când să ceară ajutor.
„Nicio instituție nu deține toate răspunsurile și niciun stat nu poate face acest lucru singur. Copiii trebuie să știe nu doar cum să folosească tehnologia, ci și cum să-și recunoască propriile emoții, presiunile la care sunt supuși și tendința de a se compara cu ceilalți, precum și cum și când să ceară ajutor. Ei cunosc acest spațiu digital într-un mod în care noi, adulții, nu îl vom înțelege niciodată pe deplin”.