Adiță Mititelu, INTOXICAT cu medicamente! Fiul lui Adrian Mititelu a fost internat de urgență! Primele declarații

Publicat: 21 04. 2024, 10:04
Actualizat: 21 04. 2024, 21:50
Adrian Mititelu jr.

Probleme mari în familia lui Adrian Mititelu după meciul cu Dinamo, în care formația din Bănie a egalat în prelungiri. Fiul său, Adiță, s-a consumat atât de tare în urma egalului de sâmbătă, încât a simțit nevoia să ia niște calmante. Tânărul a abuzat însă de medicamentele care ar fi trebuit să îl liniștească, s-a intoxicat și a ajuns la spital, unde se află internat în acest moment, conform surselor ProSport.

UPDATE: Adrian Mititelu senior a infirmat zvonul, care s-a răspândit în Craiova după ce s-a aflat că fiul său ar fi ajuns la spital din cauza unei intoxicații cu antidepresive, conform căruia acesta ar fi pierdut o sumă colosală la ruletă, 1.000.000 de euro, scrie ProSport.

Știrea inițială:

Fiul lui Adrian Mititelu, Adiță, este foarte implicat emoțional în activitatea de la FC U Craiova, iar meciul cu Dinamo, în care formația din Bănie a egalat în prelungiri, l-a dat definitiv peste cap.

Pentru a-și putea controla emoțiile, băiatul patronului de la FC U ar fi luat, conform spuselor propriului tată, mai multe pastile de calmare.

Abuzul de antidepresive l-a pus însă la pământ pe Adiță Mititelu. Potrivit sursei citate, Mititelu jr. a ajuns de urgență la spital, acolo unde este internat în acest moment.

„Nu a vrut să se sinucidă!”

Tensiunea luptei pentru evitarea retrogradării este foarte mare în Superliga, iar la Craiova vulcanul a erupt. După ce s-a certat până și cu tatăl său pentru cum a gestionat situația de la club, Adrian Mititelu a trecut printr-o stare emoțională teribilă la partida de sâmbătă de la amiază, dintre FC U și Dinamo. Meciul s-a terminat cu scorul de 1-1, după ce gazdele au egalat pe final, în prelungiri.

Pentru a încerca să scape de stresul care a ajuns la cote maxime în timpul partidei, dar mai ales la finalul acesteia, Mititelu jr. ar fi apelat la niște pastile antidepresive. Doar că a luat prea multe și s-a otrăvit, fiind la un pas de o tragedie!

Adrian Mititelu sr. a povestit pentru ProSport ce s-a întâmplat. „E în spital. A luat niște medicamente pe fond de stres. Antidepresive d-alea, ca Xanaxul, dar nu Xanax. Nu știu cum se numesc. Acum e bine. Nu a vrut să se sinucidă! După meciul cu Dinamo, pe fond de stres, a luat mai multe decât trebuia”, a declarat Adrian Mititelu.