Monica Pop cere explicații: „Cum e cu țările cu populația vaccinată, dar cu număr imens de infectări?”

Publicat: 14 12. 2021, 09:53
Actualizat: 16 12. 2021, 12:43

Medicul Monica Pop solicită ca autoritățile din România să explice de ce apar noi cazuri de infecții cu SARS‑CoV‑2 în țările în care o mare parte din populație este vaccinată.

„De ce nu ieșiți să explicați? Populația plătitoare de dări și asigurări, inclusiv salariile voastre, trebuie informată! Cum e cu țările cu mai toată populația vaccinată, dar cu număr imens de infectări, zeci de mii, care tot crește zilnic?”, spune Monica Pop.

„Sutele de mii de noi infectări de acolo sunt, deci, clar la vaccinați, dacă populația e vaccinată în mare proporție, nu? Atunci? Iar la noi, cu mult mai puțin vaccinați, număr de nou infectați și decese este în mare scădere”, scrie medicul oftalmolog.

Monica Pop dă ca exemplu situația din Angliei, unde sunt foarte multe cazuri noi.

„Spune ministrul sanătății din Anglia că se umplu spitalele londoneze?! De ce spitalele, dacă mai toți sunt vaccinați?! Nu trebuia, după cum spuneți mereu, ca vaccinații să facă forme ușoare și să nu ajungă în spitale?! Doar să se izoleze și să facă tratament la domiciliu, nu?!”, scrie medicul oftalmolog.