Napolact, pe masa oligarhilor maghiari. Burduja avertizează că vânzarea companiei către un apropiat al lui Orbán poate afecta securitatea României

Publicat: 17 09. 2025, 23:07
Actualizat: 17 09. 2025, 23:10
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, sustine o conferinta de presa la sediul Transelectrica, in Bucuresti, marti, 14 ianuarie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.

O tranzacție cu impact major în industria alimentară stârnește îngrijorări la București. Grupul maghiar Bonafarm, controlat de oligarhul Sándor Csányi, unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din Ungaria și apropiat al premierului Viktor Orbán, intenționează să cumpere compania Napolact, brand românesc cu tradiție în industria lactatelor.

Într-o întrebare oficială adresată miniștrilor Economiei și Agriculturii, precum și președintelui Consiliului Concurenței, fostul ministru Sebastian Burduja atrage atenția că această achiziție nu este doar o afacere, ci o chestiune care ține de securitatea națională. El solicită implicarea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) și avize din partea SRI și SIE.

Burduja invocă și conexiunile lui Csányi cu regimuri considerate ostile Uniunii Europene, precum Rusia și China. Potrivit acestuia, entitățile controlate de oligarhul ungar ar fi susținut interesele Moscovei și ar figura pe lista sponsorilor internaționali ai războiului din Ucraina.

Un alt element controversat amintit de acesta este faptul că, în calitate de vicepreședinte UEFA și FIFA, Sándor Csányi a cerut oficial să fie afișat simbolul „Ungariei Mari” la competițiile internaționale de fotbal.

„Profilul domnului Sándor Csányi transcende calitatea de simplu investitor privat, conturându-se ca un pilon central al modelului de capitalism de stat promovat de guvernul condus de domnul Viktor Orbán. Legăturile sale strânse și documentate cu premierul Viktor Orbán indică un model economic în care marile conglomerate nu acționează independent de agenda politică a guvernului, ci devin, în esență, instrumente pentru proiectarea puterii economice și politice a statului maghiar în regiune. Prin urmare, o investiție realizată de Bonafarm în România nu poate fi evaluată ca o simplă decizie de afaceri a unei companii private, ci trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu principiile Uniunii Europene și interesele naționale ale României”, a declarat Sebastian Burduja, citat de dcnews.ro

Napolact, companie cu unități în Cluj-Napoca și Târgu Mureș și aproximativ 400 de angajați, este văzută drept un brand emblematic al României. Transferul său sub controlul Bonafarm ar plasa un sector strategic al industriei agroalimentare în mâinile unui actor străin, apropiat guvernului de la Budapesta.

Și PSD ridică semne de întrebare. Deputatul de Cluj Remus Lăpușan a cerut garanții că fermierii locali nu vor fi afectați și că laptele românesc nu va fi redirecționat către alte piețe.

„Trebuie să fim foarte atenți la aceste decizii comerciale, care pot avea efecte nefaste pe termen lung. Sigur, este o piață liberă, dar trebuie respectate niște reguli, și aici este mai ales responsabilitatea Consiliului Concurenței, căruia i-am adresat deja o întrebare, în calitate de deputat, despre cum ne asigurăm că această tranzacție între doi jucători europeni de pe piața agro-alimentară nu va elimina fermierul român din lanțul de producție. Este dreptul oricărei companii să își optimizeze costurile, dar este și responsabilitatea noastră, ca reprezentanți ai oamenilor, să ne asigurăm că fermierii români își păstrează oportunitatea de a-și valorifica materia primă pe care o produc”, a transmis Lăpușan printr-un comunicat.

În paralel, chiar Ungaria a blocat, marți, o tranzacție similară. Guvernul de la Budapesta a interzis preluarea de către o firmă străină a companiei de lactate Alfoldi Tej Kft, invocând protejarea interesului național și a securității alimentare.

 


Sursa foto: Mediafax foto / Alexandru Dobre

AUTORUL RECOMANDĂ: