Nelu Tătaru: „Se vor vaccina anti-COVID şi cei care au avut boala, şi cei care n-au avut-o”

Publicat: 18 12. 2020, 06:47
Actualizat: 18 12. 2020, 06:47
Nelu Tătaru: „Se vor vaccina anti-COVID şi cei care au avut boala, şi cei care n-au avut-o”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a oferit noi detalii despre campania de vaccinare anti-COVID pentru medici, în primă fază, apoi pentru populația generală. Procesul din urmă ar urma să fie demarat în primăvara lui 2021.

„Primele 10 mii de doze de vaccin anti-COVID vor fi folosite la vaccinarea a 4.505 medici şi personal medical auxiliar. Vor fi 10 centre de vaccinare în spitalele de boli infecţioase, dintre care două în Bucureşti, la Victor Babeş şi la Matei Balş. Aceste centre vor avea între 4 şi 6 cabinete de vaccinare în care vor activa doi asistenţi medicali, un medic care îi urmăreşte, un alt medic care face anchetă epidemiologică înainte a vaccina, un alt medic care vede comorbidităţile. Ulterior vaccinării, cel vaccinat rămâne într-un spaţiu post-vaccinare, urmărit de un medic, pentru a vedea efectele secundare de prim moment (…) Nu se impune obligativitatea acestui vaccin. Este gratuit şi sigur în acest moment (…)

„Se vor vaccina şi cei care au avut boala, şi cei care n-au avut-o. Nu se vaccinează cei bolnavi”

Noi am făcut catagrafierea (inventarierea, n.r.) la nivelul personalului din ministere, medicii de familie au făcut catagrafierea printre pacienţii pe care-i au pe liste. Având în vedere răspunsurile pacienţilor, medicul de familie este cel care face acea informare. Avem platforma online la nivelul Comitetului Naţional pentru urmărirea activităţii de vaccinare şi pe care se va vedea efectiv ce persoană vrea să se vaccineze, care îi sunt comorbidităţile, momentul vaccinării, efectele post-vaccinare, efectele secundare la distanţă, momentul rapelului şi urmărirea post-rapel. Se vor vaccina toţi cei care au avut sau care nu au avut infecţia. Nu se vor vaccina cei care au boala în acel moment (…)

La intrarea în centrul de vaccinare se ia temperatura, se face un consult, medicul obţine un consimţământ informat, se face evaluarea clinică, se trece la vaccinare şi se urmăreşte starea pacientului, post vaccinare, tot de către acel medic”, a explicat Nelu Tătaru în direct la Antena 3.