Nenorocire în localitatea Țuțcani. Un copil de 11 ani a MURIT și alte trei persoane sunt în spital, după ce au consumat crenvurști
Un băiat în vârstă de 11 ani, din localitatea vasluiană Ţuţcani, comuna Măluşteni, a decedat, iar surorile acestuia, în vârstă de 14, respectiv 16 ani, și mama lor au fost transportate la spital. Cauza decesului ar fi fost o toxiinfecție alimentară, după ce au consumat crenvurști.
SAJ Vaslui a precizat că mama minorului și cele două adolescente au fost transferate la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
„Mama și cei doi copii sunt transferați azi la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași pentru investigații suplimentare, diagnostic și tratament adecvat. La momentul transferului sunt stabili hemodinamic și respirator”, au transmis reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Vaslui.
Copilului i s-a făcut rău, după ce a consumat crenvurști de la un magazin din sat
Bunica copiilor a declarat că cei trei copii și mama lor au acuzat stări de rău, după ce au consumat crenvurștii, care fuseseră cumpărați duminică, de la un magazin din sat.
„Copiii spuneau că nu prea sunt buni la gust, dar chiar și așa i-au mâncat. Luni dimineață au început să se simtă rău, însă s-au tratat acasă. Au luat pastile pentru grețuri, dureri de cap, s-au frecat cu oțet, dar degeaba. Ieri s-au simțit și mai rău, iar mai pe aseară am început să sunăm în stânga și în dreapta, că băiatul era în stare din ce în ce mai gravă”, a declarat bunica copiilor pentru Vremea Nouă.
Femeia a mai menționat că în urmă cu câteva zile a fost făcută o deparazitare la păsări, fapt ce ar putea fi luat în considerare de anchetatori.
Mama copilului și cele două fete, transportate de urgență la spital
Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a precizat că, inițial, mama copilului și cele două fete au fost transportate la un spital din Bârlad.
„Un băiat de 11 ani a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajul B2 solicitat, ulterior fiind trimis un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, care a declarat decesul copilului.
Din aceeaşi familie sunt preluate încă două fete de 14 şi 16 ani cu greţuri şi vărsături, care au fost transportate la secţia de Pediatrie a Spitalului ‘Elena Beldiman’ Bârlad. Şi mama minorilor a fost transportată la spitalul din Bârlad şi se află la Compartimentul de Primiri Urgenţe”, a declarat, miercuri, prefectul Eduard Popica.
În ce stare se află cele două fete și mama minorului
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vaslui, Daniel Ungureanu, a precizat că starea celor două surori ale băiatului decedat și a mamei copiilor este stabilă, acestea aflându-se la spital.
„Autorităţile locale şi centrale au fost alertate după ce un copil de sex masculin a decedat la domiciliu, iar două minore în vârstă de 14 şi 16 ani, împreună cu mama lor în vârstă de 32 de ani, au fost transportate la Spitalul Municipal Bârlad prezentând manifestări clinice digestive precum şi somnolenţă de peste 24 de ore”, a arătat acesta.
Familia a apelat 112, după ce i s-a făcut rău minorului de 11 ani
Apelul la 112 a fost făcut pentru copilul de 11 ani, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă
”Primul echipaj ajuns la caz a început manevrele de resuscitare şi a alertat dispeceratul de existenţa şi celorlalte persoane afectate. La caz au intervenit trei ambulanţe SAJ B2 din Murgeni şi Bârlad, precum şi o ambulanţă ISU C1 cu medic de la Vaslui.
Copilul nu a răspuns la manevrele de resuscitare efectuate, fiind ulterior declarat decedat de medic. Celelalte trei persoane sunt stabile hemodinamic şi respirator. Au fost anunţate Direcţia de Sănătate Publică Vaslui şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vaslui.
FOTO: Facebook
- Pericol la raftul de alimente! ANSVA a RETRAS din magazinele Profi un produs preferat de români din cauza conținutului unei substanțe periculoase
- ANPC a închis restaurantul din Bihor care a trimis la spital 59 de copii și 9 adulți. Momentan, mâncarea în tabără va fi asigurată prin catering
- Alertă de toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bihor. Planul ROȘU activat / 28 de persoane afectate, dintre care 18 au ajuns la spital