Nepoata fostului șef SRI Radu Timofte, trimisă în judecată de DNA. ACUZAȚII de luare de mită și extravaganțe în zece sejururi de lux

Publicat: 20 10. 2025, 11:11
Actualizat: 20 10. 2025, 11:14
Nepoata fostului șef SRI Radu Timofte, trimisă în judecată de DNA. Acuzații de luare de mită și extravaganțe în zece sejururi de lux

Procurorii DNA au trimis-o luni în judecată pe Ioana Timofte, nepoata fostului șef SRI Radu Timofte, acuzată de luare de mită în formă continuată. Aceasta este acuzată că a primit șpagă excursii în Spania, Italia, Turcia și Grecia când conducere Compania de stat pentru Controlul Cazanelor, potrivit unui comunicat DNA.

  • În vederea confiscării speciale a echivalentului foloaselor necuvenite pretins a fi primite de inculpați, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și bani deținute de fiecare inculpat.
  • Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București (având în vedere calitatea de avocat suspendat a inculpatei Timofte Ioana), cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii.
  • Reamintim că în luna mai 2023, Ioana Timofte fusese reținută de procurorii DIICOT într-un alt dosar ce privea fapte de delapidare, constituire de grup infracţional organizat și spălare de bani. Nu e clar în ce stadiu e acest dosar instrumentat de DIICOT.
  • Procurorii DIICOT acuzau la acel moment faptul că, în ultimii trei  ani, un grup infracţional organizat condus de directoarea generală a companiei, Ioana Timofte, ar fi făcut achiziţii fictive de produse consumabile, cum ar fi articole de curăţenie, birotică şi papetărie sau materiale de construcţii, cu scopul de a delapida instituţia.

Care era modul de operare al grupului infracțional organizat

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

  • TIMOFTE IOANA, la data faptei director general al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (C.N.C.I.R. S.A.), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (10 acte materiale)
    și a altor alți șase inculpați, angajați în cadrul C.N.C.I.R. SA și persoane din cercul relațional al inculpatei, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare sau complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

„În calitate de director general al C.N.C.I.R. S.A., inculpata Timofte Ioana ar fi încheiat contracte de formare profesională, în mod nelegal, cu două societăți comerciale, iar, în considerarea încheierii acestor contracte și a promisiunii încheierii unor contracte viitoare, conform înțelegerii prestabilite cu reprezentantul acestor societăți, ar fi pretins și respectiv, ar fi pretins și primit (pentru sine sau pentru alte persoane), în perioada 2021 – 2023, 10 (zece) sejururi în valoare totală de 586.492 lei și 39.707 euro, în Grecia (Santorini, Creta, Rodos), Spania (Mallorca), Italia (Lido di Jesolo) și Turcia (Antalya).

Inculpata ar fi creat aparența de legalitate a desfășurării unor cursuri de formare profesională în străinătate pentru angajați ai C.N.C.I.R. (sejururi organizate și plătite din bugetul C.N.C.I.R. S.A.), care erau doar trecuți pe lista de participare, prin efectuarea unor proceduri de achiziție directă nelegale, dar și prin emiterea de diplome de participare.

Activitatea infracțională descrisă ar fi fost sprijinită de ceilalți șase inculpați care ar fi beneficiat și ei de sejururi mascate sub forma organizării de cursuri de formare profesională.

Sursă foto: Colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI: