Nicolae Ciucă a tras concluziile după vizita la Bruxelles. „România are susținere să intre în Schengen” / Anunț important: se schimbă procentul de 9,4% din PNRR pentru bugetul de pensii!

Publicat: 27 10. 2022, 14:00
Actualizat: 27 10. 2022, 14:42
Nicolae Ciucă / Sursa foto: Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a tras primele concluzii în urma întâlnirilor importante pe care le-a avut la Bruxelles. Cel mai important aspect discutat s-a referit la aderarea țării noastre la spațiul Schengen, context în care primul-ministru a remarcat faptul că toți interlocutorii săi „au subliniat susținerea de care România se bucură pentru a continua și finaliza procesul de aderare”.

„Comisia de evaluare și-a desfășurat activitatea două zile, luna aceasta, iar rezultatele de evaluare sunt cât se poate de pozitive”, a precizat premierul.

Nicolae Ciucă remarcă „unele probleme în relațiile bilaterale cu Olanda”

Șeful Guvernului remarcă, însă, că în continuare sunt „unele probleme în relațiile bilaterale cu Olanda”. Discuțiile cu partea batavă vor continua, dă asigurări premierul, mai cu seamă că ceilalți parteneri din UE sprijină aderarea româniei la spațiul Schengen.

Iată ce a spus Nicolae Ciucă pe marginea acestui subiect:

„Toți interlocutorii au subliniat susținerea de care România se bucură pentru a continua și finaliza procesul de aderare la Schengen. Au fost activități de evaluare. Comisia de evaluare și-a desfășurat activitatea două zile, luna aceasta, iar rezultatele sunt cât se poate de pozitive și asigură continuarea cadrului de evaluare și discuții în vederea clarificării oricărei probleme la nivelul oricărui stat membru Schengen, astfel încât, atunci când va fi luată decizia în Consiliul JAI, să putem să avem susținerea pe baza meritului pe care țara noastră trebuie să se bucure. În momentul de față sunt unele probleme care trebuie clarificate în relațiile bilaterale cu Olanda. Au fost întreprinse demersuri și am arătat deschidere față de punerea la dispoziție a tuturor elementelor care sunt necesare pentru a finaliza aceste clarificări. A fost transmisă o scrisoare de invitare din partea ministrului de Interne la adresa ministrului de Interne olandez, astfel încât o delegație care vrea să clarifice subiectele neelucidate să vină în țara noastră și să vadă la fața locului tot ce s-a întreprins. Am convingerea că, așa cum a rezultat din întâlniri, aceste chestiuni vor fi rezolvate în timp oportun”.

În ceea ce privește MCV, primul-ministru arată că „sunt perspective pozitive ca României să-i fie ridicat acest capitol al MCV”.

Discuții pe marginea bugetului pentru pensii

În altă ordine de idei, șeful Executivului a purtat discuții și pe marginea PNRR și a necesităţii ajustării unor jaloane din acest program, cum ar fi procentul din PIB alocat pentru pensii.

„Am subliniat angajamentul Guvernului pentru implementarea angajamentelor asumate prin PNRR şi am arătat că circumstanţe obiective ne determină să solicităm o ajustare a unor jaloane, precum cel referitor la alocarea procentului din PIB pentru pensii”.

„Am discutat specific acest aspect, am prezentat că există acea limită de 9,4% în PNRR pentru bugetul de pensii şi am convenit că este posibilă înlocuirea acestui indicator cu altul, care să ţină cont de studiul Băncii Mondiale şi de un indicator de disciplină financiară” – Nicolae Ciucă

Reamintim că Banca Mondială a transmis României luni, 24 octombrie, un raport cu cerinţele din PNRR. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit pe marginea acestui subiect: „După cum ştiţi, avem un contract în derulare cu Banca Mondială pentru a îndeplini cerinţele din PNRR. Unele dintre ele mi se par extrem de absurde, dacă vorbim de acel procent. Dar, aşa cum scrie în contractul de asistenţă cu Banca Mondială, un raport care conţine măsuri pe care ar trebui să le prevadă următorul proiect de act normativ, astfel încât trebuie să implementăm PNRR. Avem recomandări de la Banca Mondială astfel încât să putem respecta jalonul, măsuri care să vină îndeplinirea celor cinci cerinţe din jalonul pentru pensiile aşa-zis speciale”.