Nicușor Dan, declarație care anulează autoritățile. Anunță că lucrează cu societatea civilă pentru a demonstra implicarea rușilor în alegeri

Publicat: 18 04. 2026, 15:00
Actualizat: 18 04. 2026, 18:12
Nicușor Dan | Foto - Mediafax

Ce n-au reușit SRI, SIE, Internele sau Armata, Nicuşor Dan speră că va reuşi cu ONG-urile. Nicușor Dan a anunțat că „a avut discuții foarte interesante cu oameni din societatea civilă” despre identificarea dovezilor că o „infrastructură creată de Federația Rusă” l-ar fi susținut pe Călin Georgescu.

Președintele s-a împotmolit în mijlocul declarației, când a început să spună că până și inteligența artificială ar fi fost implicată.

„Am avut discuții foarte interesante cu oameni din societatea civilă, unde am găsit…

Pentru că este o zonă foarte sofisticată de… care combină metode tehnologice foarte noi, combină inteligența artificială, combină partea de… să-i spunem psihologie socială…

Și am găsit în zona de societate civilă oameni cu competențe deosebite în zonă și ne ajută inclusiv ei”, a declarat Nicuşor Dan, la Europa FM.

„90% din lucrurile pe care le știu le vom face publice”

Preşedintele a mai adăugat că este ferm convins că a fost mâna ruşilor şi că va publica dovezile „în mod sistematic”.

 „Fără discuție, fără discuție. România este ținta unui război hibrid al Rusiei de cel puțin 10 ani.

Fără discuție. Călin Georgescu a fost susținut de o infrastructură creată de Federația Rusă.

90% din lucrurile pe care le știu pe alegeri sunt lucruri care pot să fie făcute publice și pe care le vom face publice într-un mod sistematic.”

Declaraţia sa vine după aproape un an şi jumătate de la anularea alegerilor. Ba mai mult, una din principalele teme de campanie ale lui Nicușor Dan a fost chiar desecretizarea ședinței CSAT care a dus la decizia CCR de anulare a alegerilor.

„Serviciile nu s-au implicat suficient”

Această declarație a fost făcută de președintele României în iulie 2025. Acesta pare să fie unul dintre motivele pentru care Nicușor Dan a ales să apeleze la societatea civilă. Astfel, în România Onestă, președintele cere ajutorul ONG-urilor să descopere ce n-au reușit SRI, SIE și alte structuri militarizate, cărora le plătim în continuare salariile să stea și să se uite cum activiștii le fac treaba.

RECOMANDAREA AUTORULUI: