Nicușor Dan, despre declarațiile lui J.D. Vance, cu privire la anularea alegerilor: „N-aș lua asta drept o susținere pentru Călin Georgescu”

Publicat: 27 02. 2025, 00:31
Actualizat: 27 02. 2025, 01:05

Nicușor Dan, candidat independent la președinție, a comentat afirmațiile vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii, J.D. Vance, care a criticat anularea alegerilor din România. 

Nicușor Dan, edil al Capitalei și candidat independent în cursa pentru Cotroceni, este de părere că J.D. Vance ar fi interpretat situația din România, influențat de campania pro-Georgescu, iar criticile oficialului american cu privire la anularea alegerilor nu ar reprezenta o susținere din partea administrației americane pentru Călin Georgescu.

„În opinia mea, J.D. Vance nu are ceva cu România, are ceva cu Europa, și România a fost un exemplu în această discuție. Pe de altă parte, dacă e vorba de informația care i-a ajuns, i-a ajuns, pe de o parte, o campanie care a fost făcută de Călin Georgescu și susținătorii lui, care au spus niște lucruri care, la prima vedere, par foarte logice: am avut niște alegeri, a câștigat cineva alegerile alea și s-au anulat. Dacă te mai uiți și la ziarele europene care spun „tot așteptăm de la statul român să vină cu dovezi”, dacă vezi și tăcerea statului român, pare că realitatea e într-un sens. Deci eu n-aș lua asta drept o susținere de la administrația americană sau de la vicepreședinte pentru Călin Georgescu.”, a declarat Nicușor Dan, la B1 TV.

FOTO: captura B1 TV

Citește și:

Nicușor Dan, despre electoratul lui Călin Georgescu: „Trebuie să-i înțelegem pe oamenii ăștia și să intrăm într-un dialog cu ei”

Nicușor Dan: „Noi avem de rezolvat problema anulării alegerilor. Pare că sunt niște indicii care duc în direcția asta”

Nicușor Dan: „Președintele Nicușor Dan ar consulta partidele și ar participa la discuții”