Nicușor Dan îi dă undă verde lui Bolojan indiferent de decizia CCR. ”Instanța nu decide între bine și rău”
Duminică, președintele Nicușor Dan a oferit un răspuns tranșant la tema zilei: nu vede nicio legătură între un posibil eșec la CCR al legii reformei magistraților și legitimitatea executivului.
Curtea Constituțională a amânat, pentru data de 8 octombrie, decizia privind reforma pensiilor magistraților. Amânarea a deschis ample îngrijorări privind faptul dacă o eventuală respingere a legii ar afecta legitimitatea guvernului.
Alegerile prezidențiale, anulate?! Termen-limită până la care pot fi depuse contestații pentru fraudă electorală la CCR
În explicația sa, președintele a invocat natura dreptului: „Dreptul este o știință, dar nu este o știință exactă, nu e matematică, există interpretări”. Astfel, spune Nicușor Dan, instanțele sunt spațiul în care interpretările opuse sunt cântărite și validate. Mai mult, faptul că un complet superior poate infirma soluția primei instanțe arată că procesul este unul firesc, legitim.
Instanța decide între interpretări, nu între ”bun” și ”rău”
Chestionat la ce se așteaptă pe 8 octombrie, șeful statului a evitat un verdict, insistând pe mecanismul juridic și pe dreptul de interpretare al judăcătorilor:
”De asta ne ducem în fața instanței. Fiecare interpretează legea în sensul său, iar judecătorul decide care interpretare e mai bună (…) Ăsta este dreptul”, a punctat președintele, apreciind că dezbaterea constituțională vizează calitatea argumentelor juridice, nu moralitatea celor asupra cărora se decide.
Legitimitatea guvernului e din alt film decât regimul de constituționalitate
Pe tema legăturii dintre un eventual eșec la CCR și demisia Guvernului, Nicușor Dan a oferit un răspuns categoric: ”În opinia mea, nu are nicio legătură una cu alta”.
”Dacă cineva are o interpretare care nu e confirmată de un judecător sau de o instanță, nu înseamnă că a greșit”, a mai spus el, argumentând că un eșec în fața Curții nu discreditează autorul legii.
Declarația vine în mijlocul unor ample tensiuni politice legate de soarta guvernului Bolojan în urma verdictului CCR pe reforma pensiilor magistraților.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI