Mesajul președintelui Nicușor Dan la aniversarea de 35 de ani a agenției de presă Mediafax
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj miercuri, la aniversarea de 35 de ani a agenției de presă Mediafax. Șeful statului a evidențiat contribuția agenției la dezvoltarea presei independente din România, precum și rolul acesteia în documentarea momentelor majore din istoria recentă a țării.
„În acest context dinamic, Mediafax, prima agenție de presă independentă din România, a avut o contribuție importantă în dezvoltarea unei piețe media care să fie orientată către informații de calitate, dar mai ales către respect pentru publicul care consumă știri. Începând cu anii ′90, marcați de evoluția țării noastre spre o economie de piață, trecând prin marile reușite ale aderării la NATO și la UE, Mediafax a documentat de-a lungul timpului toate momentele majore ale istoriei recente a României și transformarea societății noastre de la una postcomunistă la o democrație solidă, cu un stat de drept funcțional și cu o presă liberă”, a transmis președintele Nicușor Dan.
Mediafax aniversează 35 de ani: 35 de ani de știri, 35 de ani de istorie
Fondată în 1991, Mediafax este prima agenție de presă independentă din România și unul dintre brandurile cu cea mai îndelungată prezență în presa românească postdecembristă.
De-a lungul celor 35 de ani, jurnaliștii Mediafax au relatat principalele evenimente politice, economice, sociale, internaționale, culturale și sportive care au marcat România și lumea.
În 2026, Mediafax își extinde prezența internațională prin Mediafax Spania și Mediafax Italia, primele etape ale dezvoltării unei rețele editoriale dedicate comunităților românești din diaspora.