Nicușor Dan: „Nu e posibil să existe taximetrişti care să facă preţ. Primăria va atribui 2.700 de autorizații de taxi”

Publicat: 26 11. 2021, 16:57

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, vineri, că primăria urmează să atribuie 2.700 de autorizații de taxi care au fost scoase în trecut.

„Vreau să anunţ că vom scoate 2.700 de autorizaţii taxi, care de-a lungul timpului au fost retrase de către Primăria Municipiului Bucureşti. Aceste autorizaţii taxi sau licenţe taxi cum se spune popular vor fi atribuite în urma unei hotărâri de Consiliu. Ce se întâmplă în acest moment? Avem o hotărâre de Consiliu General care este în vigoare, cu nişte criterii, şi noi am pus săptămâna asta în dezbatere publică modificarea hotărârii cu criteriile, pentru că e o hotărâre cu caracter normativ şi e şi legal şi e şi normal să facem asta. Dezbaterea publică o să aibă loc conform legii până pe 10 ianuarie, o să urmeze o hotărâre de Consiliu General în care vom aproba modificarea de regulament şi noile criterii, urmând ca, potrivit legii, să aşteptăm încă 60 de zile din momentul în care avem criteriile şi facem anunţul până când vom atribui, în baza acestor criterii, licenţele”, a transmis, vineri, primarul general, Nicușor Dan.

Edilul Capitalei a mai explicat ce trebuie să facă cei care vor să obțină o licență proprie de taxi.

„Vom face controale, anunț taximetriștii”

„Este o invitaţie către taximetrişti, cei care vor, şi eu sunt o persoană care circulă cu taxiul şi am avut nenumărate discuţii cu taximetriştii pe subiectul ăsta, cei care vor să aibă propria licenţă de taxi, propria autorizaţie taxi, trebuie ca în acest interval, până în 10 martie, mai întâi să devină persoană fizică autorizată, iar apoi să obţină de la Primăria Municipiului Bucureşti autorizaţia de transport, astfel încât, având autorizaţia de transport, să poată să intre în competiţie, în criteriile de selecţie pentru atribuirea unei autorizaţii taxi. Legat de taximetrie în general, autoritatea publică nu şi-a exercitat ani de zile, practic niciodată nu şi-a exercitat dreptul de control. Şi-o să facem asta, anunţ taximetriştii, nu e posibil să existe taximetrişti care să facă preţ, să condiţioneze un transport de o sumă care nu este cea din tarif. Şi multe alte lucruri”, mai anunță primarul.

„Niciodată Primăria Capitalei nu a apărat interesele acestei comunităţi”

Edilul Bucureștiului a vorbit și despre concurența neloială între taximetriști și cei care care pratică transportul alternativ.

„Pe de altă parte, niciodată, deşi percepe taximetriştilor o taxă, niciodată Primăria Capitalei nu a apărat interesele acestei comunităţi. Şi există, şi o să mai vorbim de asta, există o concurenţă neloială pe care transportul alternativ o face activităţii de taxi. În acest moment, pe străzile din Bucureşti sunt cam 7.000 de taximetrişti şi cam 28.000 de maşini care practică transportul alternativ. Deci a ajuns ca activitatea care este taxată de Municipalitate să fie alternativa la transportul alternativ. În ceea ce priveşte regulamentul, modificările pe care le propunem, repet, până pe 10 ianuarie acest regulament este în dezbatere publică şi aş dori să ne concentrăm până pe 10 ianuarie doar pe modificarea criteriilor de atribuire. Propunem puncte sau propunem ca acest criteriu să dea mai multe puncte maşinilor cât mai ecologice. Maşinile electrice au un punctaj, maşinile hibrid au alt punctaj şi aşa mai departe. Punctăm vechimea, adică noutatea, cât de nouă este maşina, punctăm de asemenea siguranţa, numărul de airbaguri şi aşa mai departe”, a precizat Nicușor Dan.